140039 – 24092015 – Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT efectuează, joi, 12 percheziţii domiciliare în judeţele Dâmboviţa şi Prahova, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar care vizează săvârşirea de către mai multe persoane a infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism şi act sexual cu un minor.
Persoanele vizate sunt suspectate că, începând cu anul 2014, au recrutat, transportat şi adăpostit mai multe minore instituţionalizate într-un centru de minori din municipiul Târgovişte, pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei, pentru a obţine foloase materiale, potrivit unui comunicat al DIICOT. De asemenea, s-a stabilit ca o angajată din cadrul DGASPC Dâmboviţa – Complexul de Servicii Sociale Floare de Colţ, în calitate de supraveghetor, i-a ajutat cu intenţie pe suspecţi să exploateze sexual doua minore. În urma descinderilor, la sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT vor fi conduse pentru audieri 60 de persoane. – PROMPT MEDIA