139913 – 21092015 – Caporalul clasa a III-a Ion Ichim a fost externat din spitalul bazei militare din Kandahar şi s-a întors la unitatea sa.
Locotenentul Adrian Ciprian Iriciuc şi caporalul clasa a III-a Sergiu Andrei Lineschi sunt în stare stabilă, fiind supuşi la această oră unor proceduri medicale de evaluare şi tratament. În funcţie de rezultatele acestor evaluări, comisia medicală pluridisciplinară a spitalului militar din Kandahar va decide conduita terapeutică ulterioară, conform procedurilor standard (continuarea tratamentului la Kandahar sau evacuarea la spitalul militar din Landstuhl, Germania).
Cei trei militari, care fac parte din Batalionul 811 Infanterie Protecţia Forţei ”Dragonii Transilvani”, au fost răniţi duminică, 20 septembrie, în jurul orei 10.00, în apropiere de Baza militară de la Kandahar, în urma exploziei unei maşini-capcană, pe timpul executării unei misiuni de patrulare. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a răniţilor. – PROMPT MEDIA
foto:romania-actualitati.ro