Acasă Uncategorized Vaslui: Reţinuţi pentru contrabandă

Vaslui: Reţinuţi pentru contrabandă

DISTRIBUIȚI

139263 – 21082015 –  Poliţiştii au confiscat peste 75.000 de ţigarete, 7.500 litri de combustibil şi 10.500 de produse pirotehnice, în urma a 16 percheziţii, efectuate joi, la persoane bănuite de contrabandă.  De asemenea, trei persoane au fost reţinute de poliţişti.

            Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au efectuat, joi, 16 percheziţii, în Bârlad şi în comunca Banca, la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă cu produse din tutun şi produse accizabile.

            În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat peste 75.000 de ţigarete, de diferite mărci, cu timbru de accizare din Republica Moldova, sau fără timbru de accizare, 7.500 litri de combustibil şi 10.500 de produse pirotehnice, deţinute fără respectarea prevederilor Legii nr. 126/1995, potrivit unui comunicat al IPJ Vaslui.

            De asemenea, mai multe persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Bârlad pentru audieri.

            În urma probatoriului administrat, trei bărbaţi, de 36, 42 şi respectiv 46 de ani, unul din Bârlad şi doi din comuna Banca, au fost reţinuţi pentru 24 ore ca suspecţi de contrabandă.

            Cei trei persoane urmează să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.