Acasă Politic Specialiștii, mereu aceiași

Specialiștii, mereu aceiași

DISTRIBUIȚI

 – 138997– 10082015 –  Jurnalistul Silviu Mănăstire a prezentat, în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, din 9 august, o nouă lisă a liberalilor și progresiștilor care pot ocupa funcții de ministru într-o posibilă alianță de guvernare PNL – UNPR în cazul în care Gabriel Oprea ar alege să întoarcă armele împotriva Guvernului Ponta. Președintele Klaus Iohannis, în mod firesc, își menține opțiunea de premier pentru Cătălin Predoiu. Pentru postul de ministru de Interne, la care s-ar adăuga din nou portofoliul Administrației, va merge către Gabriel Oprea, altfel neputând discuta de un guvern liberal-progresist.

guvern_din_umbraAvând în vedere că în noua Strategie de Siguranță Națională, Klaus Iohannis a menționat ca prioritate domeniile Sănătății și Educației, este de așteptat ca președintele să impuna personal numele viitorilor miniștri. La Sănătate, liberalii îl au nominalizat ca ministru pe medicul Dragoș Șerban, însă există și varianta unui tehnocrat. La Educație, o posibilă nominalizare ar fi Raluca Turcan, parlamentar de Sibiu, apropiat al președintelui, sau un tehnocrat. Pe același scenariu ar putea fi atribuit și Ministerul de Externe – un apropiat al președintelui Iohannis sau  un tehnocrat cu rang diplomatic. La Externe, liberalii îl au nominalizat profesorul Radu Carp, fost director al Institutului Diplomatic Român.

Ministerul Economiei ar urma să fie condus de Teodor Atanasiu, un apropiat al lui Klaus Iohannis, chiar dacă vechii democrat-liberali o susțin pe Andreea Paul. La Finanțe, Banca Centrală ar dori un tehnician sau un liberal din garda tânără, un nume vehiculat fiind cel al senatorului PNL Iulian Dumitrescu, absolvent al unor studii la Harvard.

La Dezvoltare, bătălia se dă între Marian Petrache, secretarul general al PNL, Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, sau liderii locali ai PNL, Ciprian Dobre și Ilie Bolojan. În PNL se vorbește însă tot mai des că nu este bine să se iasă din nou în prim-plan cu foști miniștri, deci varianta Boagiu, apropiată fostului președinte Traian Băsescu, iese deocamdată din calcul.

Pentru Ministerul Transporturilor posibili ministri sunt Marian Petrache, Anca Boagiu sau senatorul Iulian Dumitrescu. La Energie este nominalizat Lucian Bode, care a mai condus acest minister.

Este de așteptat ca UNPR-ului să îi revină Agricultura, prin Gabriel Oprea pregătind postul pentru deputatul Valeriu Steriu. UNPR va avea și Ministerul pentru Relația cu Parlamentul unde va fi păstrat Eugen Nicolicea, dar și Ministerul Comunicațiilor sau cel al Mediului. În cazul în care PNL va reuși să păstreze Mediul, nominalizarea de ministru se va dipcuta între Lucia Varga și Sulfina Barbu, ambele cunoscând bine acest minister. Nu sunt dorite însă de anumite persoane din conducerea PNL.

Pentru Fondurile Europene, PNL o are pregătită pe Anca Boagiu, care deține relații bune pe lângă Comisia Europeană, dar există și varianta cu fostul comisar european Leonard Orban. Un alt posibil nume ar fi cel al lui Alexandru Nazare.

Nu în ultimul rând, Ministerul Muncii ar reveni Claudiei Boghicevici, iar portofoliul Culturii Andrei Muraru, actual consilier prezidențial. Mai există varianta Radu Feldman Alexandru, dar acesta nu este în grațiile conducerii PNL. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.