138886 – 05082015 – După ce fostul premier Vlad Filat a anunțat că delegația FMI va reveni la Chișinău în septembrie, și Banca Mondială s-a arătat dispusă pentru reluarea finanțării acordate Republicii Moldova. Banca Mondială anunţase la mijlocul lunii iunie blocarea relațiilor cu Chișinăul.
Potrivit Serviciului de presă al Guvernului, în cadrul întrevederii de marţi a premierului Valeriu Streleț cu directorul de țară pentru Moldova, Europa şi Asia Centrală, Alex Kremer, oficialul a reconfirmat sprijinul băncii pentru programul de reforme și politicile de dezvoltare ale Guvernului, transmite Deschide.md.
Alex Kremer a reconfirmat disponibilitatea Băncii Mondiale de a ajuta noul Guvern de la Chişinău ca, în această perioadă complicată, să asigure stabilitatea sectorului financiar-bancar, să impulsioneze dezvoltarea economică, precum și să sporească protecţia socială a cetățenilor Republicii Moldova, se arată în comunicatul remis de Guvernul de la Chişinău.
Oficialul s-a arătat optimist în ceea ce priveşte perspectivele de dezvoltare a ţării noastre şi a exprimat deschiderea deplină a Băncii Mondiale pentru colaborare.
”Recomandările noastre cu privire la măsurile care urmează să fie aplicate în vederea realizării cu succes a reformelor, sunt menționate în notele de politici, pe care le-a elaborat Banca Mondială de comun cu alți parteneri de dezvoltare”, a precizat Alex Kremer.
Premierul Valeriu Streleţ a exprimat interesul Republicii Moldova pentru continuarea asistenţei Băncii Mondiale, prin intermediul suportului bugetar, ca instrument de cooperare, pentru a beneficia de resursele planificate.
Directorul de țară al BM pentru Moldova, Alex Kremer, a anunţat la mijlocul lunii iunie curent blocarea relaţiilor cu Chişinăul. Oficialul a declarat că acestea vor rămâne înghețate „până când autorităţile moldovene vor întreprinde acţiuni decisive” pentru soluţionarea problemelor din sectorul bancar. Cooperarea Republicii Moldova cu Banca Mondială se desfășoară în baza Strategiei de parteneriat cu țara pentru 2014-2017. Valoarea totală a proiectelor prevăzute a fi finanțate în cadrul Strategiei constituie 450 de milioane dolari SUA. – PROMPT MEDIA