– 138926 – 06082015 – Transilvania rămâne refugiul favorit al Prinţului Charles. O recunoaşte el însuşi, într-un reportaj BBC despre pasiunea Prinţului de Wales pentru Ardeal. Fermecat de natura sălbatică de pe Valea Zălanului, moştenitorul tronului britanic mărturiseşte că se simte obligat să protejeze aceste locuri. Într-un interviu pentru BBC, prinţul de Wales a vorbit despre ataşamentul faţă de România, responsabilitate şi despre moştenirea preţioasă pe care vrea să o lase nepoţilor săi, potrivit Digi24.
Tradiţiile locului, arhitectura satelor ardeleneşti, mâncărurile tradiţionale şi peisajele sălbătice l-au făcut pe prinţul Charles să se îndrăgostească iremediabil de ţara noastră chiar de la prima vizită, în 1998. Locurile parcă încremenite în timp, descoperite în numeroasele călătorii prin România, l-au determinat să lupte pentru conservarea zonei.
„Nu mai preţuim frumuseţea, liniştea, singurătatea. Dar este important ca astfel de locuri să existe, locuri unde să putem evada. Unele dintre aceste locuri aproape că au dispărut în Marea Britanie. Dar există aici”, a spus Prinţul Charles.
Fiul reginei Elisabeta a II-a a cumpărat şi renovat mai multe proprietăţi in Transilvania. Casele Prinţului Charles, unele dintre ele cu o vechime seculară, au fost renovate întocmai după stilul gospodăriilor tradiţionale. Prinţul Chales speră ca moştenitorii săi să se poată bucura de micul colţ de rai. Peste ani, chiar nepoţii lui, prinţii George şi Charlotte, s-ar putea juca în poienile din Valea Zălanului.
„Aţi vorbit despre nepoţii mei. Ei sunt motivul pentru care fac tot ceea ce fac aici, mă gândesc la viitorul lor. Dar mă gândesc şi la viitorul copiilor dumneavoastră şi ai multor altor oameni”, a mai spus prinţul.
Moştenitorul tronului britanic a vorbit pe larg despre comorile României într-un interviu pentru BBC. Reportajul va fi difuzat prima oară pe 9 august. – PROMPT MEDIA