Acasă Social Oradea: Milioane de petale unesc Ungaria de România la “Carnavalul Florilor”

Oradea: Milioane de petale unesc Ungaria de România la “Carnavalul Florilor”

DISTRIBUIȚI

139124 – 17082015 – 16 care împodobite cu milioane de flori vor defila, pe 20 august, în oraşul ungar Debreţin, urmând ca pe 21, să poată fi admirate şi la Oradea, în cadrul unui eveniment unic în Europa, “Carnavalul Florilor”.

Ajuns la cea de-a 46-a ediţii, evenimentul din acest an se desfăşoară sub tema “Flori comestibile”. Debreţin a organizat primul Carnaval al Florilor în 1966, adunând, la început, participanţi numai din Ungaria.

În perioada 15 – 20 august oraşul este îmbrăcat în flori şi vizitatorii vor asista la diferite programe artistice susţinute de artişti din Ungaria şi străinătate. Punctul culminant al săptămânii este Fiesta, parada carelor alegorice împodobite cu milioane de flori, organizată în fiecare an pe 20 august, când este celebrată Ziua Naţională a Ungariei.

Organizatorii încep pregătirile cu multe luni înainte, iar carele sunt împodobite în ultimele 2-3 săptămâni. În primii ani au fost folosite numai flori proaspete, recent apelându-se şi la flori artificiale. Pentru decorarea unui car sunt folosite între 150 şi 250.000 de flori, în funcție de subiect – animale, scene istorice, basme sau alte personaje ciudate. Carnavalul începe la 8 dimineaţa în Piaţa Petőfi și trece prin oraș pe un traseu de 5 km care duce la Stadionul Nagyerdei, unde sunt organizate restul manifestărilor artistice, dar şi gastronomice.

Pe 21 august, procesiunea colorată ajunge la Oradea, unde va fi construit un car special cu simbolurile celor două oraşe – biserica şi clădirile din exteriorul Cetăţii Oradea şi pentru Debreţin, pasărea Phoenix. Acesta se va numi „Fereastră deschisă spre Europa” ca simbol al legăturii dintre cele două oraşe.

 Ca urmare a tradiţiei de zeci de ani, Asociaţia Festivalurilor Europene a acordat, în mai 2015, Carnavalul Florilor distincţia “Europe for Festivals, Festivals for Europe”.  – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.