Acasă Centru Mures Mureş: Reţinuţi pentru şantaj şi camătă

Mureş: Reţinuţi pentru şantaj şi camătă

DISTRIBUIȚI

139075 – 13082016 – Poliţiştii din Mureş au reţinut pentru 24 de ore doi bărbaţi pe care i-au surprins în flagrant delict în timp ce ar fi luat cheile de contact şi autoturismul unei persoane pe care anterior ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă, pentru a recupera bani daţi cu camătă.

    camatari      La data de 12 august a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, au efectuat percheziţii domiciliare şi au reţinut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi, de 42 şi 44 de ani, bănuiţi de şantaj şi cămătărie.

          Cei doi au fost surprinşi în flagrant delict de poliţişti în timp ce ar fi luat cheile de contact şi autoturismul unei persoane pe care anterior ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă pentru a recupera bani pe care i-ar fi acordat cu camătă, întrucât victima intenţiona să înceteze plata sumelor solicitate, potrivit unui comunicat al IPJ Mureş.

          Din cercetări a reieşit că, la sfârşitul lunii octombrie, o persoană a împrumutat 1.000 de euro de la cei doi bărbaţi despre care ştia că au ca îndeletnicire acordarea de împrumuturi cu dobândă, iar până în prezent, ar fi restituit acestora peste 1400 de euro.

          Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru şantaj şi camătă, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.