Acasă Externe Fidel Castro vrea ”multe milioane de dolari” de la americani

Fidel Castro vrea ”multe milioane de dolari” de la americani

DISTRIBUIȚI

usa - cuba – 139097 – 14082016 – Fidel Castro cere, de ziua sa, Statelor Unite ale Americii ”multe milioane de dolari” drept despăgubiri pentru embargoul impus insulei comuniste în 1962, într-un text publicat de presa locală joi, relatează Le Monde, citat de Mediafax.

Părintele Revoluţiei cubaneze, care s-a retras de la putere în 2006, din motive de sănătate, evocă în mod implicit că ”o datorie care se ridică la multe milioane de dolari îi este datorată Cubei, ca despăgubiri, aşa cum a denunţat ţara noastră cu argumente şi cifre incontestabile în intervenţiile sale la ONU”.

Aceste declaraţii au fost publicate cu o zi înainte de vizita istorică în Cuba, vineri, a lui John Kerry, prima pe care o efectuează un şef al diplomaţiei americane în această ţară din 1945, în vederea consacrării restabilirii relaţiilor diplomatice între cei doi foşti inamici din timpul Războiului Rece.

În pofida reconcilierii, Havana şi Washingtonul îşi cer reciproc despăgubiri, de o parte pentru pagubele produse de embargoul economic, de cealaltă pentru expropierea bunurilor americane în timpul Revoluţiei cubaneze din 1959. ”Nu vom înceta niciodată să luptăm pentru pacea şi bunăstarea tuturor fiinţelor omeneşti (…), aceleaşi drepturi pe care le-am proclamat pornindu-ne lupta, aceleaşi care au la bază visurile noastre”, dă asigurări Castro în acest text. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.