139152 – 18082015 – Kelemen Hunor a declarat că formarea unui nou guvern nu este o prioritate pentru UDMR, dat fiind că actuala majoritate parlamentară este una stabilă, potrivit B1.ro
”Nu avem o astfel de discuție și până când Guvernul actual are majoritate nici nu putem intra în astfel de speculații, nu vreau să intru în astfel de speculații. Pentru mine, mult mai important decât guvernarea este să ne pregătim pentru alegerile de anul viitor. Sigur că orice om din opoziție consideră că, după o anumită perioadă, Guvernul, dacă rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor, trebuie să plece”, a declarat președintele UDMR.
Hunor consideră că o pauză pentru actualul guvern nu ar însemna nicio tragedie pentru societatea românească, dar în acest moment nu există premisele pentru ca executivul să fie schimbat prin mijloace democratice.
”Și noi considerăm că în acest moment o pauză pentru actualul guvern nu ar însemna nicio tragedie pentru societatea românească, nici economic, nici politic, dar bineînțeles că doar prin mijloace democratice sau prin dispariția susținerii majoritare se poate întâmpla așa ceva. În acest moment nu există premisele pentru o astfel de situație”, a continuat Hunor.
Liderul UDMR a punctat că dacă situația politică se va schimba, atunci „se pot discuta mai multe variante”, dar consideră că acest lucru nu este o prioritate pentru Uniune, mai ales că actualul guvern „are o majoritate solidă, confortabilă în Parlament” și a înțeles că aceasta nu se va schimba.
Întrebat dacă vor exista discuții cu liberalii pentru o eventuală moțiune de cenzură, Hunor a afirmat că „probabil în sesiunea din toamnă” vor avea loc astfel de discuții, „pentru că în opoziție este obligația ta să discuți despre moțiunea de cenzură”, dar a insistat că aceasta nu constituie o prioritate, importante fiind discuțiile despre Codul Fiscal.
Președintele UDMR a mai susținut că formațiunea nu este tocmai mulțumită de rezultatele de până acum ale guvernării: ”Nu avem cum să fim mulțumiți cu aceste rezultate, mai ales dacă ne uităm la investiții, la absorbția fondurilor europene. Dacă ne uităm și la alte aspecte, sigur că nemulțumirea noastră crește, dar noi considerăm că investițiile sunt o prioritate pentru creșterea economică, pentru a crea locuri de muncă, pentru a asigura venituri la buget și vedem că investițiile nu s-au realizat în acest an, nu mai vorbesc de fondurile europene, atunci prea multe motive pentru o mulțumire generală nu prea le avem”. – PROMPT MEDIA