139150 – 18082015 – În perioada 10 – 16 august 2015, un grup de 20 de copii din regiunea ucraineană Harkov a petrecut o săptămână din vacanţa de vară în oraşul Mioveni (Argeş), în cadrul unui proiect de sprijin umanitar organizat de MAE cu sprijinul autorităţilor locale, răspunzând astfel unei solicitări a administraţiei regionale Harkov.
În sprijinul acestui grup de copii cu o situaţie socială foarte dificilă, a fost organizat un program variat, în cadrul căruia elevii ucraineni au avut prilejul să viziteze diverse obiective turistice (Mănăstirea Curtea de Argeş, Muzeul Judeţean Argeş, Muzeul de Viticultură şi Pomicultură, grădina zoologică etc.) şi au luat parte la activități recreative la o bază de agrement din Mioveni, potrivit unui comunicat al MAE.
De asemenea, aceştia au avut prilejul de a asista și la cea de-a XXXII-a ediţii a Festivalului Internațional de Folclor ”Carpați”. Totodată, copiii au fost primiţi de primarul oraşului Mioveni şi de conducerea Prefecturii şi Consiliului Judeţean Argeş.
Astfel de demersuri se înscriu pe linia sprijinului umanitar concret acordat de România statului vecin Ucraina. Astfel, un proiect similar a avut loc în primăvara acestui an, când un grup de 33 de elevi din regiunea Lugansk şi-a petrecut vacanţa de primăvară în judeţul Suceava, în perioada 23 – 29 martie 2015, prin eforturi conjugate ale MAE, inclusiv prin Ambasada României la Kiev şi ale Consiliului Judeţean Suceava . Acest proiect a demarat în decembrie 2014, când au fost contactate şi au răspuns favorabil, exprimându-şi disponibilitatea de a găzdui un grup de copii afectaţi de operaţiunile militare din regiunile Doneţk şi Lugansk pe durata vacanţei de iarnă, Consiliile Judeţene Timiş, Maramureş şi Suceava.
Aceste proiecte de sprijin umanitar vor continua, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA
foto:facebook