Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Şerban Nicolae: Grupul PSD din Senat riscă să piardă membri

Bucureşti: Şerban Nicolae: Grupul PSD din Senat riscă să piardă membri

DISTRIBUIȚI

139334 – 25082015 –  Senatorul social-democrat Serban Nicolae susţine ca o schimbare din functia de lider al senatorilor PSD a lui Ilie Sarbu trebuie “să nu bulverseze grupul”.

            “Există un risc (ca grupul PSD din Senat să piardă membri – n.r.) în măsura în care o asemenea schimbare se face pe o formulă de animozitate personală sau de conflict personal. Grupul nostru a pierdut câţiva oameni valoroşi la Senat. De exemplu, Dan Tătaru, Cătălin Croitoriu, Valer Marian, colegi plecaţi din PSD şi care în socotelile parlamentare ale majorităţii contează ca vot”, a explicat Şerban Nicolae, potrivit Stiripesurse.ro.

            Senatorul PSD a apreciat că liderul grupului ar trebui să fie o persoană cu “autoritate şi echilibru”.

            “E nevoie de un echilibru care să asigure, şi între membrii grupului PSD şi între membrii coaliţiei, cel puţin la nivelul Senatului, şi pentru asta e nevoie de o persoană care să aibă şi autoritate şi echilibru, astfel încât să se poată impune ca lider şi în faţa celorlalţi colegi, dar să asigure şi un dialog permanent şi echilibrat pentru asigurarea majorităţii care să susţină Guvernul”, a mai spus Nicolae. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.