139260 – 21082015 – Administraţia Prezidenţială a transmis vineri precizări în legătură cu demararea procedurii de achiziție a unor mijloace de control tehnic antiterorist, despre care apăruseră anterior informaţii în presă.,
“Administrația Prezidențială desfășoară o procedură normală în baza Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, nefiind vorba de o măsură de securitate suplimentară. Actualele echipamente tehnice de control antiterorist au fost puse la dispoziția Administrației Prezidențiale de către Serviciul de Protecție și Pază încă din perioada 1998-2001, fiind în funcțiune și în acest moment. În conformitate cu H.G. nr. 2139/2004, durata normală de utilizare/funcționare a echipamentelor folosite în punctele de control acces pietonal este de 8-12 ani. În aceste condiții, termenul de utilizare a actualelor echipamente este depășit. Drept urmare, Administrația Prezidențială a decis înlocuirea actualelor aparate cu noi echipamente care să poată asigura parametrii de detecție, fără a expune la riscuri instituția și personalul angajat. Menționăm că Serviciul de Protecție și Pază a transmis către Administrația Prezidențială repetate solicitări de înlocuire a echipamentelor, începând cu anul 2012, din cauza uzurii acestora”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Postul B1 Tv relatase anterior că Administraţia Prezidenţială vrea să cumpere, prin licitaţie, echipamente de control de securitate cu raze X şi porţi detectoare de metale pentru controlul antiterorist al persoanelor care au acces în cadrul Palatului Cotroceni. Potrivit unor surse, echipamentele ar costa aproximativ 180.000 de euro, fără TVA, bani care vin din bugetul de stat. – PROMPT MEDIA