Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Andreea Paul: “Ponta joacă România la ruleta promisiunilor”

Bucureşti: Andreea Paul: “Ponta joacă România la ruleta promisiunilor”

DISTRIBUIȚI

139195 – 19082015 – Premierul Victor Ponta joacă România la ruleta promisiunilor, a declarat, la RFI Romania, prim-vicepreşedintele PNL, Andreea Paul. Ea crede că majorările salariale promise de actualul Guvern nu vor reuşi să intre în vigoare la 1 octombrie 2015.

            Pentru Andreea Paul, „este limpede că Ponta joacă România la ruleta promisiunilor. Bulgărele cu măririle de salarii se rostogoleşte şi va produce foarte mult haos (…). Ceea ce am văzut la Guvern este un prim-ministru total panicat, debusolat, care ar fi în stare să spună orice, să promită orice, pentru a fi agreat. Cea mai gravă declaraţie a sa este cea legată de şpăgi. Inacceptabil! Este semnul degradării grave a vieţii politice guvernamentale în România. Este dezolant şi produce mari şi grave prejudicii acestei ţări”.

            Întrebată dacă PNL va aplica majorările salariale promise de actualul Guvern, în cazul în care va ajunge la putere anul viitor, Andreea Paul a spus: „Eu nu cred că ele vor reuşi să intre în vigoare la 1 octombrie 2015, tocmai pentru că e nevoie de legi noi, de semnarea de contracte noi între Casă (CNAS-n.r.) şi spitale. Aşadar, nu cred că se va întâmpla ceea ce promite premierul Ponta. De la 1 ianuarie 2016, majorări salariale pentru personalul medical sunt necesare, dar în limitele posibilului, nu în limitele fantasmagorice pe care ni le propune premierul Ponta. Când ştim exact care sunt aceste limite ale posibilului? În octombrie 2015, când redactăm bugetul pentru anul 2016 şi puţin mai repede, când avem dimensiunea noului Cod Fiscal şi a impactului său”.

Guvernul a decis să majoreze salariile din sistemul sanitar cu 25%, din luna octombrie. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.