138828 – 03082015 – România a cucerit cinci medalii de aur, zece de argint și 11 de bronz, la ediția 74 a Campionatelor balcanice de atletism pentru seniori, desfășurate sâmbătă și duminică la Pitești.
Țara noastră s-a pe primul loc în tradiționalul clasament general pe națiuni, cu 267 puncte, urmată de Turcia – 205 puncte și Grecia – 163,5 puncte. Reprezentanții țării noastre au câștigat ambele ierarhii, atât la feminin (pentru a 36-a oară, din cele 58 de ediții în care au avut loc concursuri în probele feminine), cât și la masculin (a 19-a oară). În clasamentul feminin, România a totalizat 138 puncte, Grecia fiind pe locul secund, cu 89,5 puncte, iar Turcia, pe 3, cu 86 puncte, în timp ce la masculin, reprezentanții țării noastre au adunat 129 puncte, iar Turcia – 119 puncte, a treia fiind Croația, cu 84 puncte, transmite Agerpres
La aceste campionate balcanice au fost stabilite și două recorduri naționale, ambele reușite de sportivi români: unul de seniori, al lui Andrei Gag la aruncarea greutății (20,96 m), iar altul de tineret, obținut de Rareș Deliu, la săritura cu prăjina, cu 5,20 m. La întrecerile desfășurate în Complexul piteștean „Nicolae Dobrin” au participat 378 de atleți și atlete (171 la feminin și 207 la masculin. – PROMPT MEDIA
foto:digi24.ro