139293 – 24082015 – În cadrul dezbaterilor adresate membrilor si reprezentantilor asociatiilor de proprietari, miercuri, 26 august, la Sala de Conferinte de la RADET Ilioara, va avea loc dezbaterea legata de situatia serviciului public de alimentare cu energie termică din Bucuresti. Dezbaterile vor viza uzura sistemului de termoficare, problemele multiple şi frecvente în funcţionare, lucru care se reflectă în asigurarea parametrilor optimi şi a continuităţii furnizării agentului termic.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al RADET, Gabriel Dumitrașcu, a spus recent că multe dintre lucrările urgente nu pot fi finalizate până la începerea sezonului de furnizare a agentului termic. ”Faţă de planul de urgenţă supus atenţiei Primăriei Generale, un plan care în cifre însemna o alocare de vreo 10 milioane de lei pentru reparaţii urgente vara aceasta, am reuşit să mobilizăm mai puţin de jumătate, prin urmare mai puţin de 50% dintre lucrările urgente sunt atacate acum şi pot fi finalizate până la începerea sezonului de furnizare a agentului termic. Mi-e greu şi cred că îi este greu oricui să garanteze că vom avea o iarnă fără avarii majore”.
El a precizat că sistemul de termoficare are o mare uzură, probleme multiple şi frecvente în funcţionare, lucru care se reflectă în asigurarea parametrilor optimi şi a continuităţii furnizării agentului termic. ”Dintre cei 996,781 de kilometri de reţea primară şi 2.949,46 de kilometri de reţea secundară, aproximativ 81%, respectiv 54% au o vechime de peste 20 ani”, a spus Gabriel Dumitraşcu. Potrivit acestuia, nefuncţionarea timp de o zi a sistemului de termoficare înseamnă 28.000 de Gcal nevândute, aproximativ 1.000 de puncte termice urbane, industriale nefuncţionale, 103 de şcoli, 76 de grădiniţe şi creşe, 22 de spitale, 42 de licee, 27 de unităţi de învăţământ superior, 310 agenţi economici fără căldură şi apă caldă, adică aproximativ 1.200.000 de bucureşteni care vor rămâne fără energie termică.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a subliniat, la rândul său: ”Eu să semnez o expunere de motive şi să aduc la 400 de lei gigacaloria nu am de unde. Nu mai pot să plătesc jumătate şi să acopăr eforturile cetăţeanului. Nu mai am bani să pot să compensez în aceeaşi măsură. Dacă există majorări de la ELCEN, şi există, şi majorări aprobate de către ANRSC, nu mai pot să ţin această protecţie a populaţiei pe loc şi atunci preţurile o să crească necontrolat”, a afirmat Oprescu, într-o conferinţă de presă.
El a menţionat că suma pe care o poate suporta Primăria Capitalei este de numai 25 de milioane de lei, respectiv 200 de lei să suporte populaţia şi jumătate PMB. ”Ipotetic, dacă aş avea bani, şi am făcut noi câteva determinări, 25 de milioane de lei pot fi suportaţi, însă 50 de milioane deja nu mai pot fi suportaţi. Nu suportă bugetul. Sunt cifre clare. Ce să suporte? Că oricâţi bani aş da, RADET-ul este în lipsă acută de bani. Gigacaloria este undeva la 380 de lei şi la distribuţie ar ajunge la 400 de lei”, a explicat Oprescu. În opinia sa, singura soluţie pentru ieşirea din ”cercul vicios” al datoriilor RADET faţă de ELCEN este fuzionarea celor două regii, dar acest lucru nu este posibil fără clarificarea la Curtea Constituţională a existenţei sau nu a unui conflict de neconstituţionalitate în această speţă. ”Este normal să se pronunţe CCR separat pe această speţă şi, în acest sens, rog pe cei îndrituiţi de lege să facă acest demers. Nu poţi să compari situaţia portului Constanţa cu situaţia RADET – ELCEN, aşa cum invoca domnul ministru al Energiei, Gerea, de parcă ar fi ministrul Transporturilor şi nu al Energiei”, a precizat Oprescu. – PROMPT MEDIA
foto:puterea.ro