Acasă Cultura/Media Timiș: Program de comunicare  între generații și culturi la Teatrul Național din...

Timiș: Program de comunicare  între generații și culturi la Teatrul Național din Timișoara

DISTRIBUIȚI

138581 – 23072015 –  Câștigător al unei finanțări EEA Grants, în cadrul programului “Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european”, Teatrul Național din Timișoara, în parteneriat cu Compania ”B. Valiente” din Oslo, își propune să implice teatrul în procesul de formare a tinerilor.

            Prin ”Proiectul intitulat «Say It Now!» va crea un context de comunicare  între generații și culturi diferite prin realizarea unui spectacol de teatru care aduce față în față artiști români și norvegieni. Concret, proiectul a debutat în luna aprilie printr-un workshop la care au participat 30 de elevi din patru licee timișorene.

Participanții, coordonaţi de regizorul și pedagogul norvegian Marcelino Valiente, căruia i s-au alăturat actorii Ana Munteanu, Flavius Retea și Bogdan Spiridon, au dezvoltat în decursul celor 5 zile ale atelierului, situații teatrale, au descoperit noi modalități de a exprima subiecte neexprimate de tineri în contextul școlar și de a le exploata cultural, notează România Liberă.

Temele dezvoltate în cadrul atelierului stau la baza unei piese de teatru ce va fi  scrisă de dramaturgul Mihaela Michailov și va fi montată la Naționalul timișorean, în regia lui Marcelino Valiente. Spectacolul va avea premiera în luna octombrie, fiind urmată de două reprezentații la Oslo.

Un alt rezultat al acestui proiect va fi cartea publicată de Teatrul Național, conținând textul piesei, în limbile română, engleză și norvegiană, precum și preconizatul workshop susținut de prof. Hans Henriksen de la Universitatea de Artă din Oslo.   PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.