138653 – 27072015 – 800 de tineri cu vârste între 14 și 17 ani, participanți în cadrul You’re Up au fost deputați pentru o zi și au elaborat și adoptat o rezoluție pentru Europa de Mâine în cadrul Parlamentului European de la Strasbourg. Printre temele abordate se regăsesc: democrația, drepturile omului, solidaritatea, cultura și sustenabilitatea.
Din partea României a luat cuvântul Marius Duval, explorator în cadrul grupului de cercetași “Centrul Local Roșu” din București: “Am fost încântat de la început de ideea de a lua cuvântul în Parlamentul European și mă bucur că am primit susținerea grupului meu pentru a face acest lucru. A fost o mare responsabilitate și o experiență unică! A fost prima dată când am vorbit în fața a 800 de oameni și totul a mers bine, deși am fost un pic emoționat la început. Sunt mândru că am putut face asta”.
Acesta consideră că “un aspect foarte important este susținerea tinerilor în organizarea de discuții și dezbateri pentru a promova importanța votului. În cadrul grupului de cercetași din care fac parte deciziile se iau în mod democratic, pe baza de vot, dar mi-ar plăcea ca peste tot acesta să fie folosit. Votul privind rezoluția pentru Europa de Mâine este foarte important pentru noi, cercetașii sunt adevărați actori ai cetățeniei europene”.
Jamboreea exporatorilor din Europa – You’re Up este cel mai mare eveniment european dedicat tinerilor cu vârste între 14 și 17 ani și a avut loc în perioada 16 – 23 iulie la Strasbourg în Franța. Evenimentul a reunit 15.000 de tineri din 29 de țări. România a fost reprezentată de 82 de cercetași din 16 grupuri ale organizației. – PROMPT MEDIA