Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Premierul Viktor Orban bagă bățul prin gard

Premierul Viktor Orban bagă bățul prin gard

DISTRIBUIȚI

138646 – 27072015 – Premierul Ungariei, Viktor Orban, stârnește controverse cu o nouă postare pe Facebook, după ce a participat sâmbătă la Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tuşnad.

            Viktor Orban a postat pe contul de Facebook imagini incluzând simboluri ale „Ungariei Mari”, precum şi ale aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Asta după ce anterior scrisese tot pe Facebook că este „acasă, în Transilvania”. În alte cadre sunt oameni care poartă steaguri ale Ţinutului Secuiesc.

            Ministerul Afacerilor Externe a reacționat față de gestul premierului ungar.  „Din păcate, la numai o zi după ce a făcut apel la pragmatism şi s-a pronunțat în favoarea unei relații eficiente româno-ungare, premierul ungar V. Orban a ales să posteze pe contul său de Facebook imagini incluzând simboluri ale Ungariei Mari şi ale Ținutului Secuiesc. Promovarea, personal de către premierul ungar, a acestor simboluri revizioniste, complet inacceptabile şi contrare spiritului Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară din 1996, Declaraţiei privind cooperarea şi parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa în secolul XXI din 2002 şi ordinii constituționale din România, nu contribuie nicidecum la eficientizarea relației româno-ungare sau la restabilirea unui climat de încredere, așa cum își propunea, cu numai o zi în urmă, premierul ungar”, afirmă MAE potrivit Cotidianul.ro.

„Atâta vreme cât partea ungară nu dovedeşte neîndoielnic că este dispusă să respecte parametrii politico-juridici definiți de comun acord de România şi Ungaria în documentele sus-menționate, relația bilaterală nu va putea deveni cu adevărat echilibrată şi construită pe încredere reciprocă. România – în ce o priveste – este deschisă și dorește ca dialogul bilateral să se dezvolte, însă în strictă conformitate cu acești parametri, în beneficiul cetățenilor celor două țări, ca state membre ale UE și Aliați în NATO”, se mai arată în mesaj.

            Viktor Orban a declarat sâmbătă, la Băile Tuşnad, că relaţiile româno-ungare s-au deteriorat după 2012, acuzând politicienii români că au jignit de multe ori Ungaria, pledând însă ca România și Ungaria să se întoarcă la o relaţie eficientă.

            ”Nu ştiu dacă se va întâmpla, dacă există totuşi o dorinţă foarte clară de partea română, de partea celor care fac politica externă a României să se revină la relaţia normală, eficientă, care a existat până în 2012. Noi nu ştim dacă politicienii români, dacă cei responsabili cu această politică externă vor să reluăm relaţia, pentru că noi, Ungaria spunem că această relaţie nu ar fi trebuit să se strice după 2012, pentru că această relaţie este importantă pentru România, pentru Ungaria deopotrivă, pentru comunitatea maghiarilor din România, pentru maghiarii din Ungaria, pentru români. Deci, eu cred că trebuie, bunul simţ ne indică faptul că trebuie să ne întoarcem la o relaţie eficientă dintre România şi Ungaria”, declara sâmbătă Viktor Orban. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.