Acasă Nord-Est Bacau Gabriel Berca, reținut

Gabriel Berca, reținut

DISTRIBUIȚI

138588 – 23072015 –  Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Bacău l-au reținut pentru 24 de ore pe Gabriel Berca, senator în Parlamentul României, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influenţă.
În perioada aprilie 2010 – ianuarie 2012, Berca, prin intermediul inculpatului Mihai Banu, a pretins şi primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranşe, suma totală de 185.000 de euro pentru ca în calitate de senator în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a unui partid politic, să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului României, în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului Bacău.

Această sumă de bani era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție, în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate de firma omului de afaceri în beneficiul unității administrativ-teritoriale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Fostul ministru de Interne va fi prezentat, la data de 24 iulie 2015, Curţii de Apel Bacău, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.  PROMPT MEDIA

foto:jurnalul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.