138090- 03072015 – Procurorii DNA l-au trimis în judecata, pe presedintele Consiliului Judetean (CJ) Caras Severin, Sorin Frunzaverde, aflat sub control judiciar.
Frunzaverde este acuzat de folosire, de catre o persoana care detine o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial, a influentei ori a autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
In acelasi dosar a fost deferit justitiei si Ionesie Ghiorghioni, care este vicepresedinte al Consiliului Judetean Caras Severin, sub control judiciar in alta cauza, pentru aceeasi fapta plus influentarea declaratiilor, fals intelectual si uz de fals.
Potrivit unui comunicat al DNA, in perioada cuprinsa intre cele doua tururi de scrutin ale alegerilor prezidentiale din noiembrie 2014, Sorin Frunzaverde si-a folosit influenta pe care o avea in calitatea sa de presedinte al CJ Caras Severin si de vicepresedinte al unui partid, asupra lui Ghiorghioni, membru in aceeasi formatiuni.
Procurorii sustin ca demersurile erau in scopul obtinerii, in al doilea tur de scrutin, a unui numar mai mare de voturi pentru candidatul formatiunii din care faceau parte si, implicit, sa-si consolideze pozitia in cadrul acestei formatiuni politice, dar si in plan administrativ, prin conditionarea repartizarilor bugetare de rezultatul votului.
„Ulterior, in 12 si 13 noiembrie 2014, Ghiorghioni a luat legatura cu 9 primari carora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea si influenta sa de vicepresedinte al CJ Caras Severin, sa faca demersuri favorabile in directia respectiva. De asemenea, pentru a-i determina sa procedeze in acest sens,Ghiorghioni le-a transmis acestora ca, de rezultatul votului, vor depinde alocarile bugetare efectuate de CJ catre primarii in anii 2015 si 2016 (respectiv pana la terminarea mandatului conducerii CJ Caras Severin)”, sustin procurorii.
DNA precizeaza ca, la 18 noiembrie 2014, in urma unui accident rutier provocat de autoturismul pe care il conducea, soldat cu ranirea usoara a mai multor persoane, Ionesie Ghiorghioni a determinat trei persoane sa faca declaratii necorespunzatoare adevarului, in sensul ca acestea au relatat faptul ca masina implicata in coliziune fusese condusa de catre una dintre ele.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caras Severin, cu propunere de a se mentine masura preventiva dispusa de procurori. – PROMPT MEDIA