Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Termen mai lung pentru obținerea calității de Luptător cu rol determinant...

Bucureşti: Termen mai lung pentru obținerea calității de Luptător cu rol determinant în Revoluție

DISTRIBUIȚI

 138375 – 15072015 – Guvernul a adoptat o ordonanță care modifică și completează Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987.

            În practica aplicării acestei Legi, s-a constatat necesitatea modificării unor termene în scopul soluționării corecte și unitare a cererilor persoanelor îndreptățite să beneficieze de calitatea de Luptător cu Rol Determinant, potrivit unui comunicat al Guvernului.

            Prin ordonanța adoptată astăzi, se stabilește că soluțiile vor fi comunicate în termen de 120 de zile lucrătoare de la depunerea cererilor. De asemenea, comunicarea soluțiilor pentru cererile care sunt în curs de soluționare se va face în același termen de 120 de zile. Anterior acestei modificări, termenul pentru soluționarea și comunicarea cererilor de eliberare a certificatului care să ateste calitatea de Luptător cu Rol Determinant era de 45 de zile, termen care nu permitea aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale.

            Legea nr. 341/2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 stabilește modalități prin care statul român își arată recunoștința datorată eroilor-martiri, răniților, persoanelor reținute, luptătorilor cu merite deosebite, luptătorilor participanți și persoanelor care au avut un rol determinant pentru vitoria Revoluției Române din Decembrie 1989, precum și față de persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.