138408 – 17072015 – Presedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a raspuns joi seara lui Valeriu Zgonea, seful Camerei Deputatilor, care a lansat un atac fara precedent la adresa fostei conduceri a partidului, intr-un interviu acordat presei straine.
Rovana Plumb a subliniat ca social-democratii ar trebui sa aiba grija sa nu isi creeze singuri „mai multe crize decat este cazul”, dupa ce Zgonea a criticat fosta conducere a PSD – Victor Ponta si Liviu Dragnea -, aratand, pentru Asociated Press, ca partidul este in criza, deoarece primul dintre cei doi este inculpat, iar al doilea condamnat.
„Desigur ca asupra PSD exista presiuni si nu cred ca trebuie sa nu spunem acest lucru. In ceea ce priveste Congresul, asa cum am spus de fiecare data, data Congresului va fi stabilita de catre Comitetul Executiv, iar in rest, cred ca trebuie sa avem grija sa nu ne cream singuri mai multe crize decat e cazul si sa gasim solutii ca impreuna sa putem sa mergem mai departe”, a declarat Rovana Plumb, potrivit Realitatatea Tv.
Presedintele interimar al PSD a adaugat ca si asa exista multa presiune din partea opozitie ca PSD sa plece de la guvernare.
„Nu am apucat sa vorbesc cu domnul presedinte Zgonea. Este vorba de presiunea pe care o fac cei din opozitie de a parasi guvernarea si vreau sa va spun ca acest lucru nu se va intampla. Guvernul Ponta va merge mai departe cu Victor Ponta premier, in cadrul coalitiei la guvernare, alaturi de UNPR si ALDE. Bineinteles, presiunile permanente pe care le auzim”, a mai spus Plumb. – PROMPT MEDIA
foto:facebook