138495 – 21072015 – Premierul Victor Ponta a criticat marţi decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a trimite Codul Fiscal înapoi în Parlament pentru rexaminare şi a promis că “până la 1 septembrie, într-o formulă constituțională, o să avem şi Codul Fiscal şi reducerea TVA la 19%” .
“Nu ştiu dacă să mă bucur sau nu, dar înţeleg că avem Codul de procedură fiscală, nu avem Codul Fiscal, dar avem Codul de procedură fiscală, adică avem căruţa, dar nu avem caii, dar poate aşa se lucrează nemţeşte, nu ştiu, sau româneşte. Nu pot să spun decât un singur lucru: că în continuare cred că o decizie politică, sută la sută politică, greşită afectează, până la urmă, dezvoltarea noastră economică. Codul Fiscal este un document bun, pe termen lung, care, din fericire, fusese votat de toată lumea, deci avea şi stabilitate politică”, a declarat premierul Ponta la ceremonia de inaugurare a unei noi ediţii a programului de internship în administraţia publică, desfăşurată marţi la Palatul Parlamentului.
“Până la 1 septembrie, într-o formulă constituțională, o să avem şi Codul Fiscal şi reducerea TVA la 19%, pentru că asta așteaptă toţi cei care investesc, creează locuri de muncă în România, plătesc taxe în România şi care au contribuit, de fapt, la creșterea economică de peste patru procente de la începutul acestui an”, a subliniat premierul.
“Formula de câştig în economie este să nu mai ia decizii politice proaste tot felul de oameni care nu se pricep”, a spus premierul în încheiere. – PROMPT MEDIA
foto:facebook