Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Pensiile speciale pentru funcţionarii parlamentari şi diplomaţi devin realitate

Bucureşti: Pensiile speciale pentru funcţionarii parlamentari şi diplomaţi devin realitate

DISTRIBUIȚI

138507 – 21072015 – Pensiile speciale pentru diplomaţi şi funcţionarii publici parlamentari sunt oficiale, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi Legea modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar şi Legea privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României.

            Comisia de Muncă a Senatului a dat aviz favorabil pentru această inițiativă legislativă, pe 16 iunie. Senatorii din Comisia juridică au aprobat anterior creșterea pensiilor pentru propriii angajați.

            Proiectul prevede că funcționarii publici, parlamentari, cu un stagiu de cotizare de 30 de ani și care au o vechime de cel puțin 14 ani în Parlament, să beneficieze de pensii de setriciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimul an înainte de data pensionării.

            În plus, pentru fiecare an care va depăși această vechime de 14 ani în Parlament se adaugă în cuantumul pensiei câte 1% din venit, însă fără a se putea depăși venitul brut avut la data pensionării. Până în 2010, și aceștia beneficiau de pensii speciale, dar guvernul Boc le-a desființat. În consecință, funcționarii parlamentari au dat statul în judecată. O parte din instanțe le-a dat dreptate, iar hotărârile judecătorești au fost puse în executare, în timp ce alte instanțe au respins contestațiile.

            Potrivit propunerii legislative privind pensiile speciale pentru diplomați – semnate printre alții de Marian Neacșu (PSD), Florin Iordache (PSD), Carmen Moldovan (PSD) și Kerekes Karoly (UDMR) – aceștia ar putea primi o pensie de serviciu de 80% din media veniturilor salariale nete din ultimele 12 luni de activitate.

            Vor beneficia de această pensie toți cei care au activat minimum 18 ani în diplomație sau în comerțul exterior. În plus, de acest drept vor avea parte și urmașii titularului, „în condițiile privind legislația privind sistemul public de pensii”.

Autorii proiectului susțin că, prin inițiativa lor, se elimină discriminarea dintre diplomați și magistrați, care beneficiază de pensii speciale. „Diplomații sunt supuși la un grad de risc mult mai înalt, dur și periculos, iar un tratament diferit față de celelalte categorii socio-profesionale speciale înseamnă realmente o discriminare, cu efect demobilizator”, se arată în expunerea de motive la acest proiect. – PROMPT MEDIA

foto:facebook

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.