Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Optimism guvernamental

Bucureşti: Optimism guvernamental

DISTRIBUIȚI

138344 – 15072015 – Primministrul Victor Ponta si-a exprimat speranta ca, in luna octombrie, Romania va face parte din spatiul Schengen cel putin cu granitele aeriene. In plus, a dat asigurari reprezentantilor francezi ca autostrada Pitesti – Sibiu se va realiza.

            Intr-un discurs sustinut la ambasada Frantei, cu ocazia Zilei Nationale a acestei tari, premierul a trecut in revista cateva dintre momentele importante care au marcat, in acest an, scena internationala.

            „Din nefericire, 2015 nu a inceput bine – tragedia inacceptabila in urma atacului terorist de la Charlie Hebdo si apoi criza refugiatilor din Mediterana, razboiul din Siria, razboiul din Ucraina… Dar exista si vesti bune – acordul pentru Grecia este o veste buna nu numai pentru tarile europene, ci si pentru Romania, pentru Europa”, a punctat Victor Ponta, care a vorbit in limba franceza, potrivit Ziare.com.

            Apoi, acesta a abordat si subiectul aderarii tarii noastre la spatiul Schengen si al investitiilor franceze din Romania.

            „Sper ca am mai multe motive sa fiu optimist ca, impreuna, in luna octombrie, vom merge impreuna la Aeroportul Otopeni si vom pune impreuna o placuta pe care scrie Spatiul Schengen, pentru ca eu cred ca Romania este pregatita, ca membru al UE, sa intre si in spatiul Schengen. Subliniez ca anul 2015 a fost unul pozitiv pentru relatiile culturale, politice si economice ale Frantei cu Romania. Am reusit pentru prima oara ca Romania sa fie pe primul loc la un capitol pozitiv al UE, suntem pe primul loc la crestere economica in Europa. Este datoria mea ca prim-ministru sa multumesc tuturor companiilor franceze care au continuat sa investeasca in Romania, cu Dacia-Renault pe prima pozitie. Vom face autostrada, este deja aprobata”, a mai spus prim-ministrul, multumind „tuturor investitorilor francezi care au dovedit incredere in viitorul economic al Romaniei”.

            La receptia organizata cu ocazia Zilei Nationale a Frantei participa, printre altii, ministrul de Externe Bogdan Aurescu, fostii sefi ai diplomatiei Mihai Razva Ungureanu si Mircea Geoana, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, precum si presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.

            Victor Ponta a sosit la eveniment tot ajutat de cele doua carje. – PROMPT MEDIA

foto:gov.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.