138236 – 09072015 – In Romania au fost inmatriculate 34.472 automobile noi in primul semestru din 2015, in crestere cu 10,4% fata de aceeasi perioada a anului trecut (31.225 unitati). Totodata, importurile de masini rulate au crescut si ele, cu 14%, la un total de 112.444 unitati (ianuarie-iunie 2014: 98.633 masini), potrivit 0-100.ro.
La masini noi, Dacia este lider incontestabil, cu 11.055 unitati inmatriculate (+11,22%) in primul semestru din 2015. Urmeaza marcile Skoda, cu 3.305 unitati (+10,17%), Volkswagen, cu 3.132 unitati (+19,86%), Ford, cu 2.613 unitati (+2,27%), si Renault, cu 1.956 unitati (+20,4%).
In ceea ce priveste marcile preferate pe piata second-hand, Volkswagen este lider (32.078 masini, +15,9%), urmata de Opel (19.454 unitati, +9,4%), Ford (12.998 masini, +13,1%), BMW (7.813 unitati, +24%) si Audi (7.642 unitati, +17,9%). Marca Mercedes-Benz nu este atat de cautata de piata second-hand ca BMW si Audi, fiind depasita de Skoda si Renault la importuri.
Anul 2014 a marcat momentul de revigorare a pietei de automobile din Romania, aceasta avand o crestere de 21,4% fata de 2013, acest avans fiind primul rezultat pozitiv dupa sase ani de scadere consecutiva. In total au fost inmatriculate 70.112 automobile noi in 2014, in Romania. Totodata, in 2014, importurile de masini rulate au scazut cu 0,8% (la 219.929 unitati), iar tranzactiile cu masinile existente deja in piata interna (reinmatriculari) au avansat cu 5,7% (la 217.304 unitati). – PROMPT MEDIA