Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Monica Macovei pune întrebări

Bucureşti: Monica Macovei pune întrebări

DISTRIBUIȚI

 138709 – 28072015 – Europarlamentarul Monica Macovei ii solicită ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, să spună dacă a propus sau susține schimbarea procedurii de numire a procurorilor cu funcții de conducere.

„ Orice modificare a actualei proceduri de numire a procurorului general, procurorilor șefi de la DNA și DIICOT, a adjuncților acestora și a șefilor de secții, încalcă Mecanismul de Cooperare și Verificare și este o acțiune împotriva intereselor României, inclusiv acela de a intra în spațiul Schengen. Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, tace nejustificat în legătură cu întâlnirea de la CSM, din data de 24 iulie 2015, la care au mai participat președintele CSM și președintele Comisiei juridice din Camera Deputaților, Bogdan Ciucă, anchetat penal. Informațiile din presă, potrivit cărora la această întâlnire s-a discutat inclusiv despre schimbarea procedurii de numire a procurorilor cu funcții de conducere, sunt îngrijorătoare. Îi solicit ministrului Cazanciuc să spună dacă a propus sau dacă susține schimbarea procedurii de numire a procurorilor cu funcții de conducere de la DNA, DIICOT și Parchetul General. Îi solicit, totodată, să recitească condiționalitatea nr.3 din domeniul anticorupție din MCV în forma ei completă: “Pe baza progreselor înregistrate până în prezent, continuarea realizării unor anchete profesionale și imparțiale în cazul sesizărilor de corupție la nivel înalt. Asigurarea stabilității legislative și instituționale a cadrului  anticorupție, în special prin menținerea procedurii actuale de numire și revocare a Procurorului General al României, a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție și a titularilor altor posturi de conducere din cadrul Parchetului General”. Din acest punct de vedere, orice încercare de modificare a procedurii de numire a procurorilor cu funcții de conducere este o acțiune împotriva intereselor României, care va determina un alt raport negativ al Comisiei Europene și îndepărtarea tot mai mult a României de spațiul Schengen și de imaginea unei țări cu onoare, care își respectă angajamentele.  Pentru români, o astfel de schimbare ar însemna eliminarea responsabilității individuale pentru numirile și revocările procurorilor șefi DNA, DIICOT și la Parchetul General, cu scopul de a opri anchetele și judecățile din dosarele de corupție, spălare de bani și crimă organizată”, a declarat Monica Macovei. – PROMPT MEDIA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.