138396 – 16072015 – Guvernul a aprobat proiectul de lege privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, act normativ care va transpune în legislația națională Directiva europeană revizuită în acest domeniu.
Versiunea revizuită a Directivei privind deșeurile de ambalaje actualizează legislația în domeniu, în scopul prevenirii și reducerii impactului ambalajelor asupra mediului, potrivit unui comunicat al Guvernului.
În prezent, gestionarea ambalajelor și a deșeurilor provenite din ambalaje este reglementată de hotărârea Guvernului nr. 621/2005, însă, după aproape nouă ani de aplicare, se constată un dezechilibru între gradul de dezvoltare a colectării deșeurilor de ambalaje menajere, comparativ cu gestionarea deșeurilor provenite din ambalaje rezultate din circuitele comerciale și industriale. Dacă în cazul deșeurilor de ambalaje care se regăsesc în deșeurile municipale gradul de reciclare este sub 15%, în cel al deșeurilor rezultate din circuite comerciale sau industriale se obțin procente de peste 80%. De asemenea, potrivit datelor raportate de operatorii economici care preiau obligațiile producătorilor de ambalaje și produse ambalate s-a observat o stagnare a procentelor de valorificare, inclusiv prin reciclare a deșeurilor de ambalaje.
În acest context, proiectul de lege adoptat miercuri de Guvern stabilește următoarele obiective anuale privind valorificarea sau incinerarea în instalații și, respectiv, reciclarea deșeurilor de ambalaje, care trebuie atinse la nivel național: valorificarea sau incinerarea în instalaţii de incinerare cu valorificare de energie a minimum 60% din greutatea deşeurilor de ambalaje; reciclarea a minimum 55% din greutatea totală a materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaje, cu realizarea unor valori minime pentru reciclarea fiecărui tip de material conţinut în deşeurile de ambalaje (60% din greutate pentru sticlă, 60% din greutate pentru hârtie/carton, 50% din greutate pentru metal, 15% din greutate pentru lemn, 22,5% din greutate pentru plastic, considerându-se numai materialul reciclat sub formă de plastic).
Pentru îndeplinirea acestor obiective, operatorii economici sunt responsabili să asigure gestionarea ambalajelor devenite deșeuri pe teritoriul național fie individual (pentru deșeurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piața națională), fie prin intermediul unui operator economic autorizat. Administrația Fondului pentru Mediu va face publică pe propriul site lista producătorilor și importatorilor.
Operatorii economici care comercializează către consumatorii/utilizatorii finali produse în structuri de vânzare cu suprafață medie și mare (definite potrivit legii) au obligația să le asigure gratuit posibilitatea de a se debarasa de ambalajele produselor cumpărate. De asemenea, se interzice condiţionarea, sub orice formă, a drepturilor legale ale consumatorilor (inclusiv acordarea garanției) referitoare la produsul cumpărat de păstrare a ambalajului.
Spre deosebire de legislația în vigoare, proiectul de lege definește mai clar, oferind exemple, cu privire la definirea ambalajelor. Astfel, constituie ambalaje: cutiile pentru dulciuri; foliile care învelesc carcasele de compact discuri; pungile în care se expediază cataloage și reviste, cu o revistă înăuntru; șervețele dantelate pentru prăjituri, vândute împreună cu prăjiturile; rolele, tuburile și cilindrii în jurul cărora este înfășurat un material flexibil ca de exemplu, folie de plastic, folie de aluminiu, hârtie, cu excepția rolelor, tuburilor și cilindrilor destinați a fi părți ale unor echipamente de producție și care nu se utilizează cu scopul de a prezenta un produs ca unitate de vânzare; ghivecele pentru flori destinate exclusiv vânzării și transportării plantelor și care nu sunt destinate păstrării împreună cu planta pe parcursul vieții acesteia; flacoanele din sticlă pentru soluții injectabile; suporturile pentru compact discuri, vândute împreună cu compact discurile și care nu sunt destinate utilizării ca mijloc de depozitare; umerașele pentru haine, vândute împreună cu un articol de îmbrăcăminte; cutiile de chibrituri; sistemele de izolare sterilă de exemplu: pungi, tăvi și materiale necesare menținerii sterilității produsului; capsulele pentru băuturi de exemplu: cafea, cacao, lapte, care rămân goale după utilizare; buteliile din oțel reîncărcabile, utilizate pentru diferite tipuri de gaz, cu excepția extinctoarelor. De asemenea, constituie ambalaje, dacă au fost concepute pentru a fi umplute la punctul de vânzare: pungile din plastic sau din hârtie; farfuriile și paharele de unică folosință; folia alimentară aderentă; pungile pentru sandviciuri; folia de aluminiu, husele din folie de plastic pentru protejarea hainelor curățate în curățătorii. Lista detaliată a acestor exemple a fost introdusă în legislația națională prin preluarea Directivei europene în domeniu, document comunitar modificat la solicitarea operatorilor economici.
Proiectul de lege include, totodată, o prevedere conform căreia achizițiile de produse din fonduri publice se fac cu acordarea de prioritate pentru produsele obținute din materiale reciclate sau ale căror ambalaje sunt obținute din materiale reciclate.
Proiectul de lege privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje preia legislația aflată în prezent în vigoare (Hotărârea de Guvern 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare). Astfel, autorităţile locale vor avea în continuare obligaţia să organizeze, gestioneze şi coordoneaze activitatea de colectare selectivă/separată a deşeurilor care includ deșeuri de ambalaje de la populaţie astfel încât să se obţină cel puţin următoarele tipuri de material: hârtie, carton, plastic, metal și sticlă. Gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje se organizează astfel încât să nu introducă bariere în calea comerţului. Se interzic amestecarea deşeurilor de ambalaje colectate selectiv, precum şi încredinţarea, respectiv primirea, în vederea eliminării prin depozitare finală, a deşeurilor de ambalaje, cu excepţia celor rezultate din colectarea selectivă ori din procesele de sortare, care nu sunt valorificabile sau care nu pot fi incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie. Datele despre cantităţile de ambalaje şi deşeuri de ambalaje reciclare trebuie raportate annual de fiecare operator economic către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Ca și până acum, ambalajele reutilizabile vor fi marcate special cu sintagma „ambalaj reutilizabil” şi trebuie produse din materiale care corespund unor reutilizări multiple. Operatorii care produc şi/sau comercializează produse ambalate în ambalaje reutilizabile vor fi obligate să aplice sistemul depozit în vederea asigurării unui număr optim de cicluri de utilizare a acestora. De asemenea, operatorii economici vor fi în continuare obligați să organizeze un sistem de colectare în vederea reutilizării multiple a ambalajelor. Sistemul de colectare poate fi organizat fie prin operatorii economici care comercializează aceste produse, fie prin centrele specializate de colectare a acestor tipuri de ambalaje. În plus, operatorii economici vor avea în continuare obligativitatea să informeze consumatorii asupra sistemului depozit şi asupra sistemului de colectare a ambalajelor reutilizabile în vederea asigurării reutilizării multiple. Firmele care comercializează produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligate să primească ambalaje reutilizabile la schimb sau să ramburseze, la solicitarea cumpărătorului, valoarea depozitului.
Noul proiect de lege va menține nivelul contravențiilor aflat în vigoare pentru nerespectarea prevederilor legale, respectiv între 600 de lei și 25.000 de lei, în funcție de infracțiunea săvârșită.
La intrarea în vigoare a actului normativ adoptat miercuri, va fi abrogată hotărârea de Guvern 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, cu modificările și completările ulterioare, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA