138615 – 24072015 – Administratia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod portocalii de caniculă, valabil în acest weekend, pentru județele Bihor, Arad, Timiş, Vaslui, Galaţi, precum şi în zona de câmpie a judeţelor Bacău şi Vrancea. În aceste zone, temperaturile vor ajunge până la 38 de grade Celsius.
Sâmbătă, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 şi 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, mai ales în zonele de câmpie şi de podiş.
În judeţele Bihor, Arad, Timiş, Vaslui, Galaţi, precum şi în zona de câmpie a judeţelor Bacău şi Vrancea vor fi temperaturi maxime care se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
Duminică, vremea se va menţine caniculară în Oltenia, Muntenia, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei şi Dobrogei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
În judeţele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Vaslui, precum şi în zona de câmpie a judeţelor Bacău, Vrancea şi Buzău, temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
În regiunile vestice, nordice şi centrale instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar temperaturile vor scădea. Valul de căldură va persista în următoarele zile în regiunile sudice şi estice. – PROMPT MEDIA