Acasă Externe Agenda Europeana Bruxelles: Comisia Europeană: Propunerile pentru Grecia, discutate cu ministrul Stathakis

Bruxelles: Comisia Europeană: Propunerile pentru Grecia, discutate cu ministrul Stathakis

DISTRIBUIȚI

corina cretu - dombrovski - stathakis138563 – 23072015 – Vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu moneda euro și dialog social Valdis Dombrovskis și comisarul pentru politici regionale Corina Crețu l-au primit joi pe ministrul grec al economiei, infrastructurii, transporturilor maritime și turismului Giorgios Stathakis. În cadrul întâlnirii, cei trei au discutat propunerile formulate în comunicarea „Un nou început pentru locurile de muncă și creșterea economică în Grecia” din data de 15 iulie, pentru a lansa investițiile în teren și a sprijini creșterea economică și crearea locurilor de muncă în Grecia, potrivt unui comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

            Peste 35 de miliarde de euro vor fi disponibile în perioada 2014 – 2020 de la bugetul Uniunii Europene, între care 20 de miliarde provin din Fondurile structurale și de investiții europene. Acestea reprezintă o sursă importantă de finanțare pentru economia Greciei și un sprijin necesar în favoarea reformelor agreate în cadrul summitului zonei euro din 12 iulie.

            Aceste propuneri includ o rată de co-finanțare de 100% pentru perioada 2007 – 2013, măsură prin intermediul căreia bugetul Greciei ar putea economisi 2 miliarde de euro.

            Propunerile includ, de asemenea, punerea imediată la dispoziția autorităților grecești a celor 5 procente din finanțările europene, în mod normal reținute până la închiderea programelor.

            În cele din urmă, pentru perioada 2014 – 2020, Comisia Europeană propune creșterea nivelului de pre-finanțare cu 7 puncte procentuale, măsură care poate genera suplimentar încă 1 miliard de euro, pentru a sprijini lansarea investițiilor.

            Pentru aceste măsuri este necesar atât acordul Parlamentului European, cât și al Consiliului.

            „Comisia Europeană poate mobiliza peste 35 de miliarde de euro din bugetul Uniunii pentru a sprijini creșterea economică și crearea locurilor de muncă în Grecia. Acest sprijin trebuie să fie complementar reformelor fundamentale atât de necesare pentru combaterea vulnerabilităților structurale și de lungă durată din economia Greciei. În acest mod, Grecia poate depăși criza și poate reveni la o perioadă de creștere economică. Voi continua să colaborez cu autoritățile grecești prin intermediul grupului la nivel înalt ce își propune să se asigure că toate fondurile UE disponibile în perioada 2007 – 2013 sunt utilizate înainte de expirarea acesteia și să sprijine Grecia în accesarea tuturor fondurilor UE programate pentru 2014-2020”, a declarat vicepreședintele Dombrovskis.

            „Întâlnirea noastră cu ministrul Stathakis a fost amicală și fructuoasă; am hotărât să rămânem angajați într-un dialog constant, deoarece un parteneriat puternic între Comisie și autoritățile grecești este esențial pentru exploatarea tuturor beneficiilor politicii de coeziune în ce privește creșterea economică și locurile de muncă. Sunt personal foarte angajată să ofer tot sprijinul necesar în anii următori și sunt dispusă să merg în Grecia și în Creta imediat după votul din Parlamentul European și Consiliu pentru a explica autorităților de management cum pot folosi din plin aceste noi oportunități și cum pot asigura o utilizare rapidă, eficientă și strategică a fondurilor, având ca obiectiv interesul cetățenilor greci”, a spus comisarul Corina Crețu.

            Ministrul Stathakis a declarat: „Aceste propuneri sunt binevenite; pot contribui la creșterea lichidităților prin anticiparea plăților și prin flexibilizarea plăților finale din cadrul proiectelor. Vom coopera îndeaproape cu serviciile relevante ale Comisiei pentru a le implementa în cel mai eficient mod posibil. Pentru a profita de securitatea financiară creată de noile propuneri și ținând cont de termenul limită strâns pentru definitivarea proiectelor aferente perioadei 2007 – 2013 până la finalul anului 2015, este necesară coordonarea și implicarea imediată a tuturor părților interesate. Am discutat, de asemenea, despre accelerarea pregătirii și depunerii proiectelor de către autoritățile grecești în cadrul noului Plan de investiții pentru Europa”.

            În cazul formulării unei solicitări, Grecia va continua să beneficieze, din partea noului Serviciu de sprijin pentru reforme structurale al Comisiei Europene, de asistență personalizată pentru implementarea reformelor. Serviciul și-a început activitatea la 1 iulie și beneficiază de experiența valoroasă a Grupului de lucru pentru Grecia și de asistența tehnică oferită statelor membre. Asistența tehnică poate fi oferită în mai multe domenii de politică, în acord cu autoritățile grecești, se mai arată în comunicat. – PROMPT MEDIA

foto:facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.