138401 – 16072015 – Tribunalul Bihor a decis joi să suspende procesele-verbale prin care 12 liceeni de la Colegiul „Unirea” din Ştei au fost daţi afară din examenul de Bacalaureat 2015 pentru că ar fi copiat. Inspectoratul Şcolar Bihor are la dispoziţie cinci zile să atace decizia la Curtea de Apel din Oradea, potrivit Digi24.
Hotărârea de azi a instanţei vine după ce avocatul angajat de părinţii a 12 liceeni a cerut suspendarea proceselor verbale prin care cei 12 elevi, toţi premianţi, au fost eliminaţi de la Bacalaureat. Decizia se referă doar la cei 12 elevi şi este executorie. Astfel, Inspectoratul Şcolar este obligat să anuleze procesele verbale invocate, să accepte notele iniţiale şi să elibereze actele necesare pentru ca liceenii în cauză să se poată înscrie la facultate.
Printre cei 12 se află și Alexandra Burtă, șefa de promoţie a Colegiului Tehnic „Unirea” din Ştei. Tânăra a avut în liceu numai medii de 10, iar după Bacalaureat voia să se înscrie la facultatea de farmacie la Timişoara. Eliminată după proba de matematică, Alexandra a declarat că nu a copiat și nici nu a colaborat cu alți colegi.
Judecătorii au admis acţiunea formulată de Alexandra Burtă şi au suspendat efectele procesului verbal de sancţionare a candidatului.
Decizia în dosarul de contencios administrativ a fost luată astăzi şi poate fi contestată. – PROMPT MEDIA