Acasă Externe Grecia: Premierul Tsipras nu e sigur nici măcar pe sprijinul propriului partid

Grecia: Premierul Tsipras nu e sigur nici măcar pe sprijinul propriului partid

DISTRIBUIȚI

 138340 – 14072015 – După summitul maraton de a Bruxelles, unde a stabilit împreună cu creditorii liniile directoare ale unui acord mult mai dur pentru Grecia decât cel respins la referendumul de pe 5 iulie, premierul Alexis Tsipras s-a întors la Atena pentru a căuta sprijin parlamentar.

            Guvernul trebuie să alinieze TVA la cota de 23%, să aprobe reformarea sistemului de pensii, să introduca noul Cod de procedura civilă. Totul până pe 15 iulie. Urmeaza un alt termen limita, pe 22 iulie. Pentru aceasta Tsipras trebuie să se asigure că va avea susținere în Parlament.

            Premierul se află într-o situație extrem de dificilă, potrivit Cotidianul.ro. Nu poate fi sigur nici măcar pe susținerea propriului partid – Syriza. Liderul aripii radicale a partidului, ministrul Energiei, Panagiotis Lfazanis, a declarat deja că nu va vota în vafoarea noii legislații, dar nici nu va demisiona din guvern.

            ”Așa-zișii noștri parteneri conduși de regimul german s-au purtat cu țara noastră de parcă este colonia lor și nu sunt nimic mai mult decât niște șantajiști brutali și niste asasini economici”, a spus Lafazanis.

            În Syriza, o coaliție de mai multe partide de stânga, pornind de la unele radicale și pâna la unele apropiate de social-democrație, s-a declanșat o insurecție. O arată și declarația purtătorului de cuvânt al grupului parlamentar, Nikos Filis. El a cerut deputaților care nu vor să voteze pentru acord să demisioneze. Regulamentul partidului prevede de altfel foarte limpede că deputații vor fi dați afară din partid în asemenea situații.

            Aceeași pozitie și din partea Partidului Grecilor Independenți, partener de coaliție al Syriza. Liderul formațiunii, ministrul Apărării Panos Kammenos, a declarat ca nu va vota pentru acordul de la Bruxelles. Oarecum criptic, Kammenos a spus că va sprijini guvernul. Purtătoarea de cuvânt a partidului lui Kammenos, Marina Chrysoveloni, a declarat presei că există limite ale susținerii acordate guvernului, ”limite trasate de votul la alegerile din ianuarie și de referendumul din iulie”.

            Alexis Tsipras știe că în urmă cu o săptămână, când a fost vorba să se voteze un proiect de acord mai favorabil Greciei, 17 deputați ai coaliției de la guvernare s-au opus. Majoritatea care i-a rămas este de 12 deputati. Unii analiști consideră că fronda din coaliție se va ridica la circa 30 de deputați de aceasta dată. Până acum, 15 parlamentari care în urmă cu o săptămână au votat pentru amintitul proiect au declarat că nu vor mai face asta cu actualul proiect stabilit la Bruxelles duminică.

            În ciuda acestei ”rebeliuni”, acordul are șanse sa treaca de parlamentul elen cu susținerea actualei opoziții – Noua Democrație, PASOK și To Potami. O asemenea perspectivă ar deschide calea către demisia guvernului și către alegeri anticipate, susțineau în urmă cu câteva săptămâni mai mulți analiști europeni. Nu atât pentru că Tsipras este un om al principiilor, ci pentru că aceasta i-ar da ocazia să epureze aripa dură a Syrizei și sa se aștearnă la o guvernare lipsită de sincope. Sondajele arată încă o susținere importantă pentru Syriza, care ar câștiga acum orice scrutin.

            Tsipras preferă să rămână la guvernare chiar și în conditiile în care nu mai are susținerea coaliției.

            Publicația Kathimerini scrie că Tsipras favorizează varianta unui guvern minoritar, sprijinit de actuala opoziție, fără a introduce în aparatul guvernamental deputați conservatori sau social-democrați.

            Oficiosul partidului lui Tsipras, Avgi, scrie însă că ”apare perspectiva remanierii guvernului, a refacerii majorității parlamentare, ceea ce va duce în curând la alegeri”.

            O altă opțiune pe lângă cele ale guvernului minoritar și alegerilor anticipate este demisia lui Tsipras și constituirea unui guvern de tehnocrați.

            Noul premier ar putea fi guvernatorul bancii centrale, Yannis Stournaras, sau judecătorul Pnagiotis Pikrammenos (care a mai fost pentru scurt timp premier, în 2012). Marea problemă este că un asemenea guvern nu ar avea legitimitate democratică și că, în cazul în care Tsipras nu ar mai fi de acord cu acest executiv, partidul său ar putea oricând trânti guvernul. Așa s-a întamplat cu guvernul tehnocrat al lui Lukas Papademos, în 2011, când nu a mai avut sprijinul conservatorilor. – PROMPT MEDIA

foto:expresspress.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.