137637 – 17062015 – Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a inaugurat astăzi, 17 iunie 2015, cu ocazia vizitei efectuate în Rep. Moldova, Centrul de Informare al României de la Comrat, în cadrul Universității de Stat din localitate.
La ceremonia de deschidere au participat guvernatorul (bașcanul) Unității Teritorial Autonome Găgăuzia (UTAG) din Rep. Moldova, Irina Vlah, ministrul culturii al Rep. Moldova, Monica Babuc, vice-ministrul educaţiei al Rep. Moldova, Loretta Handrabura, președintele Adunării Populare a UTAG, Dmitrii Constantinov, şi rectorul Universității de Stat din Comrat, Zinaida Arikova. De asemenea, au asistat reprezentanți ai conducerii Universităților „Andrei Șaguna” din Constanța și „Dunărea de Jos” din Galați, cadre didactice și studenți ai Universității de Stat din Comrat, precum și un numeros public.
În mesajul său, ministrul Bogdan Aurescu a arătat că noul Centru își propune să facă accesibilă informația obiectivă, corectă, despre realitățile din România și să vină în întâmpinarea interesului arătat de numeroşi locuitori din Găgăuzia faţă de cunoaşterea mai bună a limbii române.
Centrul poate deveni o platformă de sprijin pentru programe de specializare și perfecționare în limba română, pentru schimburi diverse între universități din România și Universitatea de Stat din Comrat, pentru strângerea legăturilor între comunitățile locale din România și Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuzia din Rep. Moldova. „Suntem deschiși către toți cei interesați de modernizarea de ansamblu, în spiritul valorilor europene, a Republicii Moldova. Avem în centrul preocupărilor noastre cetățenii Republicii Moldova, indiferent de etnie”, a subliniat ministrul Bogdan Aurescu.
În discursul său în limba română, guvernatorul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a mulțumit în mod deosebit Guvernului României pentru deschiderea Centrului, subliniind importanța cunoașterii limbii române de către cetățenii din Găgăuzia.
Vlah, a menționat că Centrul va fi de un real folos tinerilor din regiune, care vor putea beneficia de cursuri specializate de limba română, astfel mărindu-și șansele de angajare în Moldova, dar și în străinătate.
După cum a declarat rectorul Universităţii de Stat din Comrat, ZinoviaAricova, Centrul de informare va fi un loc de promovare a standardelor europene, fiind o oază unde vor fi păstrate și promovate valorile culturii și civilizației poporului român în UTA Găgăuzia.
Centrul va colabora cu Catedra de Filologie Română din cadrul Facultăţii Cultură Naţională a Universităţii de Stat din Comrat. Până în prezent, catedra a pregătit 225 de absolvenţi la specialitatea Limba și literatura română.
În cadrul prezenței la Comrat, ministrul Bogdan Aurescu a avut o întrevedere cu guvernatorul Unității Teritorial Autonome Găgăuzia, Irina Vlah. Aceasta a arătat deschiderea entității găgăuze pentru proiecte concrete dezvoltate cu România și unități administrativ teritoriale din România.
Ministrul român de externe a subliniat în discuție oportunitățile de cooperare existente, pe baza proiectelor deja puse în aplicare: 35 de grădinițe din Găgăuzia sunt deja în proces de reabilitare în cadrul grantului de 23 de milioane de euro acordat anul trecut de România, 6 din cele 100 de microbuze școlare au fost aduse în UTAG, iar proiectul Fondului NATO privind distrugerea pesticidelor și substanțelor chimice periculoase din Rep. Moldova, al cărui națiune-lider este România va beneficia de un sprijin suplimentar de 450 de mii de euro, cu aplicare și într-o serie de localități din Găgăuzia.
Irina Vlah a mulțumit pentru sprijinul acordat deja și a exprimat interesul pentru extinderea și în Găgăuzia a proiectului SMURD, implementat cu succes în regiunea Bălți a Republicii Moldova. De asemenea, a fost de acord cu sugestiile ministrului român de externe de a folosi oportunitățile oferite de cooperarea în cadrul Euroregiunii Siret-Prut-Nistru, din care Găgăuzia face parte din 2014, precum și de Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 pentru proiecte cu județe limitrofe din România.
Centrul de informare al României de la Comrat este o unitate de informare, promovare şi predare a limbii române şi a elementelor de cultură şi civilizaţie românească, fără personalitate juridică, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Universităţii de Stat din Comrat.
Centrul are, între atribuții, asigurarea condiţiilor didactice şi materiale pentru studierea limbii române de către studenţi, profesori şi publicul interesat din regiune, găzduirea unor evenimente culturale şi de diplomaţie publică şi culturală, promovarea culturală, educaţională şi turistică a României; informarea cu privire la principalele evoluţii din sfera socială, economică şi publică din România, inclusiv cele derivate din statutul României de stat membru al Uniunii Europene, sprijinirea catedrei de limba română din cadrul Universităţii de Stat din Comrat.
Spațiul pentru găzduirea Centrului a fost pus la dispoziție de Universitatea de Stat din Comrat, iar dotările au fost asigurate de MAE prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.
De notat că un Centru Cultural Românesc urmează a fi deschis în viitorul apropiat la Bălți, capitala de Nord a Rep. Moldova. O inițiativă în acest sens a Guvernului de la București a fost făcută publică de ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, cu prilejul vizitei la Chișinău din luna martie a acestui an. – PROMPT MEDIA