137808 – 24062015 – Procurorii DNA extind urmarirea penala impotriva deputatului Sebastian Ghita, pentru noi fapte de coruptie comise de cand acesta este parlamentar, dar si inaintea mandatului, au declarat surse judiciare, precizand ca Ghita a fost citat sa se prezinte, miercuri, la DNA Ploiesti, potrivit Hotnews.ro.
Conform surselor citate, Sebastian Ghita este acuzat de noi fapte de coruptie savarsite inainte de 2012, data la care a fost ales deputat intr-un colegiu din judetul Prahova, dar si in perioada mandatului de parlamentar.
Sebastian Ghita este asteptat, miercuri dimineata, la DNA Ploiesti, unde au fost citate, de asemenea, mai multe persoane apropiate acestuia.
De asemenea, sursele judiciare au precizat ca procurorii DNA Ploiesti vor extinde sechestrul asigurator asupra averii lui Sebastian Ghita, in conditiile in care pe o parte din bunurile acestuia a fost deja pus sechestru in dosarul in care este urmarit penal pentru sprijinirea unui grup infractional organizat, alaturi de Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, de presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosmn, dar si de alti inculpati cu putere de decizie in judetul Prahova.
La 16 iunie, deputatul Sebastian Ghita a mers la DNA Ploiesti, unde procurorii au prelungit cu 60 de zile masura controlului judiciar pe numele sau, in dosarul lui Iulian Hertanu.
Tot atunci, la DNA Ploiesti au venit si presedintele Consiliului Judetean (CJ) Prahova, Mircea Cosma, si fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, procurorii prelungind masura controlului judiciar si in cazul acestora.
Seful CJ Prahova, Mircea Cosma, si deputatii Vlad Cosma si Sebastian Ghita se afla sub control judiciar de peste 120 de zile in dosarul in care DNA Ploiesti ancheteaza modul de derulare a contractului din fonduri europene pentru extinderea lucrarilor de canalizare din orasul Comarnic.
La 18 februarie, Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv, alaturi de omul de afaceri Vladimir Ciorba, in dosarul vizand fraudarea de fonduri europene pentru lucrari de canalizare la Comarnic, executate de firma sa, SC Grossman Engineering Group.
In 23 aprilie, Iulian Hertanu a fost plasat in arest la domicliu, in urma unei decizii a instantei supreme.
In acelasi dosar, au mai fost plasati sub control judiciar deputatul Sebastian Ghita, deputatul PSD Vlad Cosma si tatal acestuia, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, directorul de productie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman, precum si omul de afaceri Liviu Munteanu. – PROMPT MEDIA