137233 – 04062015 –Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, participă astăzi la evenimentul: ”Voluntari, Orașul Sportului – Lecția deschisă de sport”. Deschiderea are loc pe Stadionul Niţă Pintea din Voluntari, potrivit unui comunicat al MInisterului Tineretului şi Sportului.
Proiectul se adresează tuturor elevilor din clasele 1 – 4 învăţământ primar, înscrişi la şcolile din oraşul Voluntari, care doresc să practice o activitate sportivă, urmărind pe această cale promovarea practicării sportului pe grupe de vârstă şi ramură sportivă.
Activitatea va consta într-o lecţie deschisă/ antrenament public pe 12 ramuri sportive: karate, volei, handbal, tenis de masă, tenis de picior, box, lupte, go şi şah, hochei pe iarbă, atletism, fotbal şi scrimă, la care vor putea participa elevii claselor 1 – 4 (aproximativ 1200 elevi) din cadrul şcolilor din Voluntari, alături de cadrele didactice, părinţi, bunici sau alți însoțitori.
Scopul principal al proiectului este îndrumarea elevilor spre diferite ramuri sportive pe care le vor practica în viitor la nivel de amatori sau profesionişti. De asemenea, proiectul își propune formarea unui stil de viaţă sănătos şi evitarea adoptării a unor obiceiuri nesănătoase, principale cauze ale bolilor cu incidenţă crescută în populaţie.
Totodată, participanții vor primi consiliere privind activitatea sportivă pe care ar putea-o practica în funcţie de aptitudinile/calităţile fizice avute.
Activitatea este organizată de Primăria Voluntari, prin Direcţia Educaţie Cultural-Sportivă şi Îngrijiri Comunitare, prin Clubul Sportiv Orăşenesc Voluntari 2005, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov. – PROMPT MEDIA
foto:facebook