Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Germania: G7: Sancţiunile împotriva Rusiei vor fi menţinute

Germania: G7: Sancţiunile împotriva Rusiei vor fi menţinute

DISTRIBUIȚI

G 7 Germania137395  – 09062015 –  Sancţiunile împotriva Rusiei vor fi menţinute atâta timp cât aceasta încalcă suveranitatea şi integritatea Ucrainei. Este mesajul transmis Moscovei de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre G7, la finalul reuniunii din Germania. Preşedintele american Barack Obama susţine că Rusia încalcă suveranitatea Ucrainei pentru că forţele sale continuă să acţioneze în estul acestui stat, potrivit Digi24.

În mesajele lor de la finalul reuniunii, Barack Obama şi Angela Merkel au vorbit despre Rusia şi despre situaţia din Ucraina.

„Este deja al doilea an la rând când G7 se reuneşte fără Rusia, un alt exemplu al izolării ei. Fiecare membru al G7 continuă să menţină sancţiunile contra Rusiei pentru agresiunea sa în Ucraina”, a spus președintele american.

„Am căzut de acord că ridicarea sancţiunilor la adresa Rusiei este direct legată de implementarea tratatului de la Minsk. De asemenea, suntem gata – dacă va fi necesar, deşi nu ne dorim acest lucru – să înăsprim regimul de sancţiuni, dacă situaţia o va impune”, a spus și cancelarul Germaniei.

Pe de altă parte, Barack Obama a profitat de reuniunea G7 pentru a-i transmite lui David Cameron că Statele Unite nu doresc ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană.

Reuniunea G7 s-a desfăşurat în oraşul german Krun, în apropiere de Munchen. – PROMPT MEDIA

foto:stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.