137848 – 25062015 – Senatorul Viorel Riceard Badea a fost ales președinte al Subcomisiei privind drepturile minorităților a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), în cadrul celei de-a treia părți a Sesiunii ordinare a APCE care se desfăşoară la Strasbourg, în Franţa.
În cadrul reuniunii de subcomisie a avut loc un schimb de vederi cu Michèle Akip, şefa Secretariatului Convenției cadru a Consiliului Europei pentru protecția minorităților naționale pe tema tendințelor și provocărilor în domeniul protecției minorităților în Europa, potrivit unui comunicat transmis de la cabinetul senatorului Badea.
În acest context, senatorul Badea a relevat importanța acestui domeniu în economia protecției drepturilor omului, evidențiind faptul că problemele generate de nerespectarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale au suscitat adesea controverse, atât în politica internă a statelor membre, cât și la nivelul relațiilor bilaterale.
În calitatea sa de președinte al subcomisiei, a anunțat organizarea, pe parcursul celei de-a patra părți a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 28 septembrie – 2 octombrie 2015), a unei reuniuni comune a Subcomisiei privind drepturile minorităților și a Subcomisiei pentru egalitate de gen ale Adunării, care va avea ca temă: protecția drepturilor femeilor care aparțin minorităților naționale. – PROMPT MEDIA