137461 – 10062015 – România sprijină aderarea Turciei la Uniunea Europeană, a declarat miercuri ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, fiind de părere ca noi capitole de negociere să fie deschise în acest sens. „Am discutat despre relația Uniunii Europene cu Turcia și am reiterat (…) sprijinul puternic pe care România îl acordă aderării Turciei la Uniunea Europeană. Considerăm că este extrem de important ca noi capitole de negociere să fie deschise cât mai curând posibil, pentru că noi apreciem la București că Turcia este pregătită pentru acest exercițiu”, a declarat Aurescu într-o declarație de presă comună cu omologul său turc, Mevlut Cavușoglu.
Șeful diplomației române a precizat că relația cu Turcia este importantă pentru România, având în vedere nivelul relațiilor bilaterale, precum și interesele comune.
„Relațiile economice dintre cele două țări sunt astăzi la un nivel deosebit. Avem schimburi, în 2014, de aproximativ 6 miliarde de dolari. Ținta pe care o avem pentru următorii 4-5 ani este de a ajunge la 10 miliarde de dolari. Am discutat despre modalitățile prin care putem să stimulăm acest proces, Turcia fiind primul partener comercial al României în afara Uniunii Europene și al cincilea la nivel global. (…) Am exprimat interesul părții române pentru a primi și mai multe investiții turcești în România”, a spus Bogdan Aurescu.
În cadrul întâlnirii avute, cei doi oficiali au discutat și despre situația de securitate din regiune, criza din Ucraina, precum și despre securitatea energetică. – PROMPT MEDIA
foto: mae.ro