Acasă Uncategorized Bucureşti: Preşedinţia a trimis reclamaţia unui ofiţer SRI tot la SRI

Bucureşti: Preşedinţia a trimis reclamaţia unui ofiţer SRI tot la SRI

DISTRIBUIȚI

137657  – 18062015  – Administrația Prezidențială a trimis o reclamație primită de la un ofițer SRI care reclamă abuzuri la SRI, tot la SRI, spre rezolvare.

SRI-ul i-a dat și un răspuns maiorului în rezervă Florea Daniel, în care spune că nu SRI-ul se poate pronunța în rezolvarea problemei, ci justiția.

Răspunsul SRI a fost prezentat la postul B1 TV.

„Ca urmare a petiției dumneavoastra adresată Administrației Prezidențiale și remisă Serviciului Român de Informații pentru competentă soluționare, vă aducem la cunoștință că aspectele prezentate au fost analizate cu toată atenția, sens în care datorită multiplelor inițiative ce vă aparțin, prin care ați înțeles să vă exercitați dreptul privind liberul acces la justiție, suntem puși în imposibilitatea faptică de a face aprecieri și cercetări asupra întregului fond de date și cu atât mai puțin de a combate acuzele dumneavoastră, demersuri ce cad cu puterea evidenței în sarcina altei puteri în stat. În speranța înțelegerii corecte a abordării instituționale cu bună-credință și exclusiv în spiritul conformității cu cadrul legal general și normativ intern ce guvernează activitatea specifică, vă asigurăm că vom manifesta și pe viitor întreaga deschidere și vom acorda concursul necesar aflării adevărului diferitelor instanțe competente în drept să soluționeze cauzele aflate în instrumentarea cu privire la aspectele invocate. Contextual, pe de o parte vă informăm că, în conformitate cu prevederile Constituției României și ale cadrului normativ consacrat, oricărui cetățean îi este garantat accesul liber la justiție în scopul apărării intereselor sale legitime, drept fundamental pe care Serviciul Român de Informații îi respectă și încurajează deopotrivă, iar pe de altă parte, învederăm faptul că, în deplină consonanță cu prevederile legale, instituția va uza de legitimitatea aceluiași drept garantat, în sesizarea organelor competente vizând tragerea la răspundere a oricăror terți ce în mod vădit prin acte și fapte executare directă și nemijlocită, înlesnire, sprijinire materială și morală, determină săvârșirea unor fapte sancționalbile de lege”,  se arată în răspunsul SRI. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.