137399 – 09062015 – Planul de desființare a justiției independente a fost astăzi lansat, susţine prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu într-o declaraţie transmisă după ce Camera Deputaţilor a respins marţi cererea DNA privind încuviinţarea urmăririi penale pentru premierul Victor Ponta.
„Primul pas a fost salvarea premierului Ponta de urmărire penală. Mesajul implicit către Justiție și români este că Parlamentul este deasupra Justiției și a Legilor. Săptămâna viitoare va fi făcut pasul urmator: vor fi atacate legile penale pentru a lipsi procurorii de mijloace. Apoi, vor încerca desființarea DNA și schimbarea conducerii. Lucrurile se clarifică. Mișcarea contra Justiției este condusă de Ponta și Tăriceanu”, arată Predoiu în declaraţie. – PROMPT MEDIA