137455 – 10062015 – Premierul Victor Ponta bate record după record la capitolul manipularea cifrelor statistice, urmărind să-i păcălească pe români că „economia duduie”, susţine deputatul PNL Gheorghe Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor. “Ce face de fapt Victor Ponta este să prezinte jumătatea plină a paharului drept o mare performanţă a guvernului său. Deşi se laudă că economia se află pe creştere în primul trimestru din 2015, se face că nu vede semnalele îngrijorătoare care vin din economia privată. Astfel, Victor Ponta nu are nici un fel de explicaţii atunci când trebuie să spună de ce, pe fondul creşterii economice, şomajul are tendinţă constantă de creştere, iar salariile medii din principalele sectoare de activitate economică au înregistrat scăderi. De exemplu, în luna aprilie 2015, şomajul a ajuns la 6,9%, faţă de 6,6% în luna decembrie 2014. De asemenea, deşi în luna aprilie au fost sărbători şi unii angajaţi au mai primit diverse bonusuri sau prime, în mare parte din sectoarele de activitate economică salariile medii au scăzut cu 2% până la 10%: industria textilă, comerţ, fabricarea de maşini şi utilaje. Mai grav este că personalul din învăţământ şi sănătate – sectoare pe care Victor Ponta le considera prioritare înainte de a veni la guvernare – a înregistrat o scădere a salariilor de aproximativ 1,2%. Măsurile fiscale proaste implementate vreme de trei ani de Guvernul Ponta se văd astăzi în tendinţele din economia privată. Astfel, Victor Ponta nu a stimulat nici un moment locurile de muncă bine plătite şi nici creşterea economică bazată pe venituri mai mari şi stabile ale populaţiei. Dimpotrivă, deşi declară că modelul său de creştere economică este bazat pe consum intern şi exporturi, măsurile fiscale aprobate de Guvernul Ponta au slăbit constant cele două motoare de creştere. În privinţa consumului, venitul disponibil al populaţiei nu doar că nu a rămas constant, ci a şi scăzut. Deşi Victor Ponta se laudă că a redus TVA la alimente şi că le-a dat românilor bani pe această cale, cu mâna cealaltă le-a luat din buzunar, prin alte impozite şi taxe, precum şi prin creşterea preţului la utilităţi, mai mult decât au câştigat gospodăriile din reducerea încă neresimţită a preţurilor. Pe de altă parte, cel de-al doilea motor de creştere economică a lui Victor Ponta şi anume exporturile, acesta a fost lovit direct în fărâma de competitivitate pe care o câştigase, prin sacrificarea investiţiilor din infrastructura de transporturi. Lipsa unei politici de investiţii publice pe termen mediu şi de atragere a investiţiilor private face ca România să nu aibă o creştere economică sustenabilă şi robustă, pe termen mediu şi lung. Despre creşterea economică bazată pe investiţii publice şi private sănătoase Victor Ponta nu a vorbit niciodată, deoarece nu înţelege că aceasta este sursa cea mai solidă a unei creşteri economice sustenabile, de lungă durată, şi singurul generator de locuri de muncă bine plătite în economie. Inutil i-au explicat, atât Guvernatorul BNR, cât şi Comisia Europeană, că lipsa de investiţii publice, în special în infrastructură face ca România să se îndepărteze de la indicatorii convergenţei reale şi de la obiectivul naţional al aderării la euro, Victor Ponta nu este preocupat de aceste obiective, ci doar de supravieţuirea la guvernare prin satisfacerea clientelei politice”, a declarat Ialomiţianu. – PROMPT MEDIA