137199 – 03062015 – Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov este sub asaltul procurorilor anticorupţie. Potrivit Realitatea TV, acesta a fost adus miercuri la DNA pentru a i se da o altă veste proastă: procurorii au deschis al treilea dosar pe numele său. Vâlcov ar fi acuzat din nou de trafic de influenţă.
Noul dosar ar decurge din dosarul în Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată. Faptele au fost comise în calitate de primar al primarului municipiului Slatina.
Darius Vâlcov mai are un dosar la DNA, care vizează fapte săvârşite în calitate de ministru. – PROMPT MEDIA