137933 – 29062015 – Autorităţile ar fi bine să mai aştepte cu reducerea TVA de la 24% la 19%, ssusţine Daniel Dăianu, membru în CA al BNR. El crede că o diminuare a taxei acum ar fi o măsură riscantă, care trebuie evaluată mai bine, potrivit RFI Romania.
Daniel Dăianu atrage atenţia asupra reducerii TVA: „Atenţie la ce se va întâmpla în perioada următoare, într-o economie care turează peste potenţial, zic nu numai eu, ci şi colegi de-ai mei din Banca Naţională şi alţi economişti, este bine, având în vedere şi contextul internaţional, să nu ne jucăm cu focul atunci când recurgem la înlesniri fiscale. Economia în momentul de faţă nu are nevoie de sprijin de ordin fiscal. Am în vedere programul de scădere a TVA-ului. S-a recurs la o măsură care eu zic că este binefăcătoare şi anume diminuarea Taxei pe Valoarea Adăugată la alimente, servicii alimentare (…). Dar este riscantă, mai ales ţinând cont şi de contextul internaţional, o consolidare fiscală, care a fost cu multă suferinţă şi nu ar fi bine să vedem iar o căscare a deficitului bugetar”.
El consideră că „ar fi bine să mai aşteptăm, să vedem cum va fi colectarea veniturilor (…), ar fi grozav să putem să colectăm mai bine, pentru că nu este vorba numai despre care va fi dimensiunea deficitului bugetar, dar noi am realizat mult din consolidarea fiscală şi prin tăieri de cheltuieli destinate investiţiilor, bunurilor de capital, iar durabilitatea creşterii economice depinde în largă măsură de aceste cheltuieli de bunuri publice, investiţii. Fără infrastructură este greu şi infrastructură de bază, dar şi infrastructură soft, este greu să susţii creşterea economică la un nivel care să-ţi permită să reduci din decalaj”. – PROMPT MEDIA
foto:paginidebanci.ro