Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Capacitate mai bună pentru azil la Imigrări

Bucureşti: Capacitate mai bună pentru azil la Imigrări

DISTRIBUIȚI

137184  – 02062015 –  Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) anunţă că închide astăzi, 2 iunie 2015, proiectul „Întărirea capacitaţii instituţionale a Inspectoratului General pentru Imigrări în domeniul aziluluI.” Proiectul a beneficiat de finanţare din cadrul Programului de Cooperare elveţiano-român privind reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse. IGI a fost agenţia executivă a acestui proiect gestionat de către Centrul Democratic pentru Controlul Forţelor Armate din Geneva (DCAF) ca Organism Intemediar în numele Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Obiectivul proiectului l-a constituit creşterea eficienţei şi calităţii procesului de gestionare a sistemului de azil din România, prin consolidarea capacităţii operaţionale a structurilor centrale şi teritoriale ale IGI, precum şi creşterea capacităţii de cazare şi de procesare a cererilor de azil şi dezvoltarea unor instrumente de coordonare eficiente.

Proiectul s-a derulat pe o durata de 37 de luni, iar implementarea acestuia a dus la: îmbunătăţirea cadrului procedural al IGI în domeniile înregistrării cererilor de azil, al identificării timpurii a cazurilor sub incidenţa Regulamentului Dublin şi al managementului la nivelul centrelor regionale de cazare pentru solicitanţii de azil, prin evaluarea cadrului existent şi revizuirea acestuia; îmbunătăţirea cunoştinţelor ofiţerilor IGI în domeniile identificării timpurii a cazurilor sub incidenţa Regulamentului Dublin şi managementului la nivelul centrelor regionale de cazare pentru solicitanţii de azil; creşterea cu 26 de locuri a capacităţii de cazare la nivelul Centrului  Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi; creşterea gradului de operaţionalizare prin achiziţionarea de echipamente la nivelul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Giurgiu.

Proiectul a avut o valoare totală eligibilă (fără TVA) de 324.213,63 franci elveţieni din care 85%  contribuţie elveţiană şi 15% cofinanţare naţională, se artaă într-un comunicat al IGI. – PROMPT MEDIA

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.