Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Bucureşti: Aeronave militare la BIAS 2015

Bucureşti: Aeronave militare la BIAS 2015

DISTRIBUIȚI

  137689  – 18062015  – Aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române, americane şi portugheze vor participa sâmbătă, 20 iunie, la „Bucharest International Airshow 2015 – BIAS 2015”, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării.

La BIAS 2015, care va avea loc la Aeroportul Internaţional „Aurel Vlaicu” din Bucureşti, în zilele de 19 şi 20 iunie, vor putea fi vizionate, în expoziţie statică, aeronave MiG-21 LanceR, A-10 Thunderboldt, IAR-99 Şoim, IAR-330 Puma, C-27 J Spartan, replica avionului „Vlaicu II”, sistemul de rachete sol-aer Hawk, radarul TPS-79R, un stand cu oferta educaţională a Forţelor Aeriene, dar şi sistemele de apărare Gepard şi cel de rachete Kub – aparţinând Forţelor Terestre.

Sâmbătă, aviatorii militari vor executa zboruri demonstrative, individual sau în formaţie, cu MiG-21 LanceR, IAR-99 Şoim, IAR-99, IAK-52, IAR-316B, IAR-330 Puma, C-27 J Spartan, AN-30 şi C-130 Hercules.

De asemenea, vor participa la un exerciţiu tactic de poliţie aeriană, executat în comun cu un detaşament al Serviciului Român de Informaţii, şi la un exerciţiu tactic de sprijin al desantului aerian, împreună cu aeronave de tip A-10 Thunderboldt americane, F-16 Fighting Falcon portugheze, paraşutişti şi tehnică militară din Forţele Terestre Române, se precizează în comunicat. – PROMPT MEDIA

foto:aeronews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.