Acasă Sud Arges Argeș: Diagnostice false pentru pensii de invaliditate

Argeș: Diagnostice false pentru pensii de invaliditate

DISTRIBUIȚI

137790 – 23062015 – Ofițerii Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează marți, 23 iunie a.c., opt percheziţii, dintre care cinci domiciliare și trei la sediul unor cabinete medicale din municipiul Pitești, județul Argeș, pentru probarea activităților infracționale într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de luare de mită şi dare de mită. Totodată, 83 de persoane vor fi conduse pentru audieri.

Cauza priveşte comiterea unor infracţiuni de  luare de mită săvârşite de doi medici din cadrul unui centru de sănătate din Piteşti, care în schimbul unor sume de bani sau altor foloase emiteau documente medicale cu diagnostice fictive, folosite pentru obţinerea unor pensii pentru invaliditate. În activitatea infracţională cei doi medici erau sprijiniţi de patru asistente medicale, cercetate la rândul lor pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită. De asemenea, vor fi puse în executare ordonanţe de ridicare silită a unor înscrisuri de la două instituții publice din municipiul Pitești.

În perioada aprilie – iunie 2015, persoanele cercetate au primit bani şi alte foloase de la peste 300 pacienţi în scopul menționat, ancheta continuând pentru identificarea acestora şi extinderea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracţiunii de dare de mită.

DNA a beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.