Acasă Centru Alba Alba: Reţineri şi puneri sub control judiciar pentru licitaţii truncate la reabilitarea...

Alba: Reţineri şi puneri sub control judiciar pentru licitaţii truncate la reabilitarea şcolilor

DISTRIBUIȚI

137301  – 04062015 – Procurorii din cadrul DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus joi punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore a lui Daniel Valentin Cheşcă și a Cristinei Blaga, responsabili cu implementarea proiectului de reabilitare a mai multor școli, la nivelul județelor Brașov, respectiv Sibiu, la data faptelor, pentru luare de mită, în formă continuată.

De asemenea, procurorii anticorupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 zile față de Marius Ene, specialist în cadrul Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi faţă de Petru Agachi, administrator al unei societăți comerciale, pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit unui comunicat al DNA, în primăvara anului 2011, în cadrul unui proiect cofinanțat din fonduri provenind de la Banca Europeană de Investiții și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Guvernul României prin Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca structură de implementare, a organizat licitația pentru reabilitarea și construirea mai multor școli cu clasele I-VIII, de pe raza județelor Sibiu și Brașov.

În conformitate cu cerințele proiectului implementat de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare (UMPMRSU), pentru a putea urmări modul în care se execută lucrările, ministerul a încheiat contracte de consultanță la nivelul fiecărui județ cu câte un reprezentant județean. Aceștia, printre altele, aveau și atribuții privind verificarea stadiului lucrărilor efectuate de către constructor și vizarea situațiilor de lucrări care atestau cantitățile de lucrări efectuate și în baza cărora ministerului efectua plățile periodice.

În urma evaluării ofertelor depuse de societățile comerciale candidate, membrii comisiei de licitație, din care făcea parte și Marius Ene, au atribuit lucrările respective către o asociere de firme, una dintre ele fiind administrată de Petru Agachi, deși nu fusese respectat caietul de sarcini pus la dispoziție de către autoritatea contractantă.

Calitatea de responsabil județean pentru județele Sibiu și Brașov au avut-o Cristina Blaga Cristina și Daniel Valentin Cheşcă, care, în cursul anului 2011, au încheiat în acest sens, mai multe contracte de servicii de consultanță și acte adiționale de prelungire a acestora.

În acest context, în perioada octombrie 2011-iulie 2012, Blaga și Cheşcă au condiționat semnarea situațiilor de lucrări pentru lucrările de construcție respective, executate de o firmă subcontractantă, de primirea unui procent de 5% din valoarea lucrărilor decontate de Ministerul Educației.

Astfel, în intervalul respectiv, Blaga și Cheșcă au primit în mai multe tranșe sumele totale de 137.158 lei respectiv de 39.154 lei, pentru motivul mai sus menționat.

În cazul a două școli de pe raza județului Sibiu, în luna decembrie a anului 2012, au fost realizate recepțiile lucrărilor, întocmindu-se la final câte un proces verbal în care au fost consemnate lucrările neexecutate.

La instigarea lui Agachi, documentele respective nu au fost trimise Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de către reprezentantul regional, determinând astfel ministerul să îi plătească constructorului suma de 129.110,79 lei, reprezentând ultima tranșă de plată și să îi elibereze scrisoarea de garanție pentru suma de 150.365, 15 lei, sume de bani care, în condițiile normale, nu ar fi fost decontate.

Cheşcă și Blaga sunt prezentaţi astăzi Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, precizează DNA. – PROMPT MEDIA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.