136622 – 08052015 – În ultimele zile se vorbește tot mai mult despre întoarcerea lui Ion Cornaciu la șefia Inspectoratului Județean Școlar Ilfov, înlocuit din funcție în septembrie 2013. Surse din cadrul inspectoratului au declarat pentru Viitorul Ilfovean că profesorul Cornaciu, fost director al Școlii Gimnaziale nr. 1 din Clinceni (1986 – 1991), fost lider de sindicat, are deja cererea de revenire la Ministerul Educației, fiind doar o problemă procedurală pentru a fi repus în funcție. Cornaciu a contestat și a câștigat în instanță schimbarea din funcție.
Revenirea pe funcția de ”general” la nivelul învățământului ilfovean nu este văzută, însă, cu ochi buni de mulți dintre angajații inspectoratului, multe dintre deciziile acestuia, din celelalte mandate, nefiind apreciate. Chiar dacă este considerat un bun manager, se spune despre Cornaciu că este de multe ori subiectiv în anumite situații și că întotdeauna își dorește numai anumite persoane în echipa de conducere. Se vorbește deja despre ”cine vine” și ”cine ar putea să plece” în viitorul apropiat din IȘJ Ilfov și din funcțiile de conducere ale unităților aflate sub coordonarea acestuia.
Mandatul lui Cornaciu ar putea fi însă, din nou, unul scurt, dacă s-ar organiza din nou concurs pentru ocuparea funcției de inspector școlar general. Se spune însă că în luna iunie nu va fi posibil acest lucru, motivul fiind legat de programul încărcat de la sfârșitul anului școlar. – PROMPT MEDIA