136589 – 07052015 – Presedintele Consiliului Judetean Iasi, liberalul Cristian Adomnitei, a fost ridicat joi de procurorii DNA si dus la audieri.Potrivit televiziunilor de stiri, fostul ministru al Educatiei a fost oprit in trafic, de unde a fost preluat de procurorii DNA.
Audierile au legatura cu o frauda din fonduri europene, iar alaturi de seful CJ Iasi au fost duse la audieri inca doua femei, angajate ale Consiliului Judetean.
O persoana a fost retinuta in acest caz, iar audierile au loc la directia teritoriala Iasi a institutiei anticoruptie.
Pe 15 aprilie, procurorii DNA au descins la sediul Consiliului Judetean Iasi, pentru a efectua perchezitii intr-o cauza penala ce vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni asimilate celor de coruptie si a unor infractiuni de fals, comise in perioada 2013-2015. – PROMPT MEDIA